Drama fermierilor români, la care ministrul Oroș asistă pasiv: Tone de legume, la gunoi

Distribuie acest articol!

Fermierii români trăiesc ca în fiecare an aceeași dramă: lipsiți de sprijin din partea Ministerului Agriculturii și fără o piață corectă de desfacere, sunt nevoiți să vândă marfa intermediarilor pe aproape nimic, iar ce nu reușesc să vând sfârșește la gunoi sau ca îngrășământ. Tone de legume ajung astfel la gunoi.

Un astfel de caz se întâmplă chiar în apropierea Capitalei, la Vidra în județul Ilfov, potrivit Digi24.

Ioana Cristea, fermier, explică de ce aruncă legumele: „Nu mai contează prețul! Conta să avem unde să le ducem, să le vindem! Nu mai conta prețul! Le dădeam. Asta era. Dar unde să ne ducem cu ele? Dacă acolo de se duce și n-are locuri… Se duce de la 12 noaptea, nu găsește loc. Asta e! Ce să facem?” Femeia precizează că în piețe nu are loc de intermedieri, doar aceștia au voie să vândă.

La fel pățește și vecinul acesteia, care trăiește aceeași dramă: produce prea puțin ca să livreze în hipermarketuri, e refuzat de micile magazine, nu găsește tarabă în piețe și este obligat să-și vândă marfa intermediarilor. Ce nu vinde aduce acasă. Și din cauză că n-are nici spații frigorifice de depozitare, aruncă în grădină.

O soluție există: amenajarea unui depozit frigorific și a unei fabrici de conserve. Însă, nu există bani pentru așa ceva, susține primarul din localitate.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: