Eurostat: România, printre primele locuri în UE la numărul de lucrători pe cont propriu

În 2019, 18 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani în Uniunea Europeană erau liberi profesioniști, fiind cunoscuți ca lucrători pe cont propriu, reprezentând 9% din totalul locurilor de muncă din Uniunea Europeană, arată datele Eurostat.
În 2019, aproape o cincime dintre lucrătorii pe cont propriu au muncit în domenii precum agricultură, silvicultură și pescuit (19%), fiind cele mai populare domenii.
Statele membre cu cea mai mare pondere a lucrătorilor pe cont propriu sunt Grecia (21% din totalul persoanelor angajate), urmată de Italia (15%), Polonia şi România (ambele cu 14%).
Țările cu cea mai mică pondere a lucrătorilor pe cont propriu sunt Danemarca şi Luxemburg (ambele cu 4% din din totalul persoanelor angajate), urmate de Germania şi Suedia (ambele cu 5%).

Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Strada e furioasă! „Magistraţii care fură pregătesc o dictatură”, „Demisia, Savonea”, „Jos Predoiu”
Mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la protestul din Piaţa Victoriei pentru independenţa justiţiei, unde manifestanţii au scandat lozinci împotriva preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, şi a ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Jandarmii au stabilit iniţial un perimetru de desfăşurare a protestului, dar, ca urmare a creşterii numărului de participanţi, spaţiul a … - Protest cu zeci de mii de oameni la Budapesta. Acuzații la adresa guvernului Viktor Orban pentru că a protejat pedofilii din centrele instituționalizate
Zeci de mii de persoane au protestat în cadrul unei manifestații convocate de liderul opoziției, sâmbătă, la Budapesta, cerând demisia premierului Viktor Orban, pe care îl acuză că nu a acționat în privința acuzațiilor de abuz asupra copiilor instituționalizați din Ungaria, transmite AFP. De când a revenit la putere în 2010, premierul naționalist al Ungariei … - VIDEO: Procurorul șef DNA l-a scăpat de pușcărie pe Ion Mocioalcă. Achitare direct din ordinul lui Voineag
O nouă furtună publică lovește Direcția Națională Anticorupție, după ce dosarul în care era vizat fostul politician Ion Mocioalcă s-a încheiat cu o achitare care ridică numeroase semne de întrebare. Decizia a declanșat reacții dure din partea societății civile și a unor magistrați, care vorbesc deschis despre o intervenție de la vârful instituției și despre … - Românii cer în stradă demisia ministrului Predoiu, omul-cheie al mafiei din Justiție
Mii de români au ieșit în stradă, în marile orașe ale țării, cerând demisia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, considerat de protestatari principalul garant politic al unui sistem judiciar sufocat de influențe, complicități și blocaje deliberate. Mesajul străzii este unul limpede: Justiția nu mai poate fi administrată de aceiași oameni care au tolerat ani la rând … - Nicușor Dan i-a permis Liei Savonea să captureze justiția. Nu a blocat concursul de la CSM, iar acum joacă suspect cu mafia politică
În timp ce societatea aștepta un președinte activ în apărarea statului de drept, Nicușor Dan a ales calea tăcerii și a inacțiunii. Unul dintre cele mai controversate episoade ale acestui început de mandat este legat de concursul de la Consiliul Superior al Magistraturii, proces care a deschis larg ușa pentru consolidarea influenței Liei Savonea asupra …