Social

Pacient evacuat din Spitalul Foișor: Atât de mari erau durerile încât am cerut să mor. M-au dat pe ușă afară

Dumitru Badiță, pacientul operat la Spitalul Foișor joi, la umărul drept, unde i s-a facut implant de os, a fost evacuat vineri din spital, după doar o zi la terapie Intensivă. I s-a intrerupt perfuzia cu calmante și a fost silit să plece acasă, suportand dureri crunte. Acesta a povestit luni la Sinteza Zilei prin ce a trecut odată cu externarea forțată.

„Am fost operat joi la ora 10:00, am stat noaptea la Terapie Intensivă, unde mi s-au administrat calmante, nu mai puteam de durere. Și urma ca a doua zi dimineață să îmi dea alt calmant, mai puternic. Nu mi l-au mai dat, că m-au trimis în salon. La ora 10:30 mi s-a pus în pat hârtia, ieșirea. Și am rămas stupefiat. „De ce mă dați afară?”/” E ordin de sus, trebuie să plecați.”

Eu am avut mușchii rupți, s-au cusut mușchii. Cusăturile astea au creat niște dureri înfiorătoare, încât noaptea am cerut eutanasierea. Am cerut moartea. Important e că trebuia a două zi să-mi facă din nou ceva să scap de durere. N-au făcut.

A venit cineva și a zis „trebuie să plece imediat”. A oprit perfuzia la jumate, m-a dat la o parte. M-au pus să stau cuminte în pat, până vine nevasta-mea. Când a venit nevasta-mea nu mi-au mai dat voie să ies afară, că erau ziariști afară. Și le-am spus că evadez. Și puțin amețit cum eram, am coborât în viteză jos, m-a luat nevasta-mea și m-a dus la taxi. Asta era în jur de ora 13:30-14:00.

Eu când am ieșit de la Terapie Intensivă trebuia să mai stau măcar două zile, ca să îmi ia din dureri.”

Întrebat dacă ministrul Voiculescu l-a sunat să își ceară scuze, Dumitru Bădița a spus că nu a fost sunat de nimeni.

„Eu spun realitatea pură. Am fost umilit pentru că nu am fost tratat cum trebuie până la capăt. Nu mi-au dat calmante.”

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button