Dominic Fritz ar putea ajunge în instanță pentru că nu a respectat legea

Distribuie acest articol!

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ar putea ajunge în instanță pentru că nu a respectat legea atunci când a anunțat noua organigramă. Potrivit pesurse.ro, edilul ar fi prezentat noua organigramă fără să organizeze și o dezbatere publică.

Fritz a anunțat că 80 de posturi vor fi desființate, însă o bună parte din acestea nici măcar nu erau ocupate. Mai mult, primarul a anunțat și că angajează 100 de oameni noi și că nu va da afară pe nimeni, dacă oamenii se pot adapta la noile cerințe.

O parte din vechile direcții și structuri din Primărie vor dispărea și odată cu ele vor pleca din funcție și șefi vechi, din vremea administrației Robu. În noua Organigramă apar și posturi exotice, precum este cel de grădinar -șef. Printr-o adresa trimisă Primăriei Timișoara, sindicatul primăriei atenționează că legea nu a fost respectată întrucât municipalitatea nu a organizat o dezbatere publică pe tema noii organigrame. Și reprezentanții PSD Timiș cer același lucru.

Organigrama este apanajul primarului. Nu vrem să se interpreteze că PSD se opune apriori reformelor din Primărie pentru a nu fi acuzați că din cauza noastră nu se poate face reforma, dar aici vine o întrebare legitimă, dacă promovarea organigramei cu celeritate nu dă apă la moară celor care vor să o conteste pentru a o anula în instanță“, a declarat Radu Țoancă, purtătorul de cuvânt al PSD Timiș.

content-image

Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: