Doi pui de șoim au fost găsiți într-un cuib construit în sistemul de evacuare al motorului unui avion
Doi pui de vindereu, o specie mică de șoim, au fost găsiți într-un cuib construit în sistemul de evacuare al motorului unui avion Airbus A320, relatează BBC.
Păsările erau nemâncate de câteva zile atunci când inginerii le-au descoperit în avionul aflat în reparații în Vale of Glamorgan, în Țara Galilor.
Societatea Regală pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale (RSPCA), una din cele mai mari organizații britanice pentru protecția animalelor, a salvat cei doi pui, care au fost duși la spitalul Gower Bird pentru reabilitare.
„Nu mă îndoiesc că au fost salvați în ultimul moment”, a spus inspectorul RSPCA Simon Evans.
„ Vindereii sunt o specie mult mai rar întâlnită decât cred mulți oameni, dar salvarea unei păsări dintr-o aeronavă este cu siguranță un lucru neobișnuit pentru mine”, a adăugat el.
„Suntem norocoși că mecanicii nu au pornit motorul aeronavei, ar fi fost dezastru”, a spus inspectorul.
Aeronava de pasageri se afla pe o pistă la parcul de afaceri Bro Athan din St Athan de aproape un an și a fost adusă într-un hangar pentru reparații.
În timpul lucrărilor de întreținere, tehnicienii Umit Atas și Luciano „Lucky” Ferriera au văzut două perechi de ochi din interiorul sistemului de evacuare a unei unități de alimentare auxiliare. Numărul vindereilor a scăzut în anii 1970. Aproximativ 46.000 de perechi reproducătoare se află acum în Regatul Unit.