Doi deținuți au fost eliberați din greșeală de la Penitenciarul Jilava

Doi deținuți au fost eliberați din greșeală, ieri, de la Penitenciarul Jilava. Eroarea a fost sesizată la scurt timp după ce condamnații au părăsit penitenciarul din județul Ilfov, iar conducerea a început imediat căutarea lor, cu ajutorul polițiștilor.
Ambii au fost găsiți după câteva ore și aduși înapoi în penitenciar, pentru a-și continua executarea pedepselor.
„Miercuri (…) Penitenciarul Bucureşti-Jilava a pus în libertate, în mod eronat, înainte de expirarea duratei pedepsei privative de libertate, două persoane condamnate. Sesizată în timp scurt, eroarea funcţionarilor responsabili cu gestionarea documentelor de evidenţă a fost notificată structurilor MAI, în vederea acordării de sprijin pentru localizarea şi reîncarcerarea celor două persoane.
În jurul orei 23,00, acestea au fost identificate şi conduse la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, pentru continuarea executării pedepsei”, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Bucureşti-Jilava.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a trimis la Jilava o echipă de control, pentru a stabili cine a făcut greșeala care a dus la eliberarea, chiar și pentru câteva ore, a celor doi deținuți.
Sursa: www.digi24.ro
- Borfașul Florin Barbu, prins cu ”teleportarea” în urma amenințărilor la adresa jurnaliștilor: Nu a fost la Milano ci prin comunele din Olt, iar seara a petrecut cu Mihaela Neagu
Cronica unui fake news propriu: Florin Barbu, prins cu minciuna și deconspirat după amenințările la adresa presei Într-o postare publicată recent pe rețelele de socializare, Florin Barbu a lansat un atac virulent la adresa presei și a publicațiilor online, calificându-le drept „o haită de postaci și pseudo site-uri de știri”. Vizibil deranjat de dezvăluirile apărute … - Valul de căldură reduce recoltele în Europa și amenință prețurile alimentelor. România se numără printre puținele țări care ar putea înregistra rezultate mai bune decât în anii precedenți
Valurile succesive de caniculă, seceta și incendiile de vegetație reduc producția agricolă în mai multe state europene și alimentează temerile privind noi scumpiri la raft. În timp ce culturile de măsline, cereale și legume sunt afectate în sudul și vestul continentului, România se numără printre puținele țări care ar putea înregistra rezultate mai bune decât … - Regele sacoșelor si averea la secret! Șmecheria lui Simion pentru ca noua lege a integrității să pice iar la CCR. Nu poate justifica din ce a trăit
Parlamentarii nu s-au pus de acord pe forma finală a legii integrității. Pentru ca AUR să voteze proiectul, George Simion cere introducerea în noua formă a declarațiilor de avere a unei prevederi declarată deja neconstituțională de CCR. Politicienii nu cad de acord asupra formei finale a legii integrității. Reamintim că, în urmă cu aproape 2 … - China scoate din cursă giganții auto din Europa. Se reduc mii de locuri de muncă
Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz au anunțat că vor face reduceri masive de personal, pe fondul concurenței tot mai puternice din China. Industria auto germană traversează cea mai dificilă perioadă din istoria sa recentă. Se reduc aproximativ 100.000 de locuri de muncă Volkswagen a anunțat recent reducerea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă. În paralel, BMW și … - Dacia și Ford au oprit producția pentru a limita consumul de energie
Cei doi mari producători cu fabrici în România au oprit producția pentru perioada 3-19 august ca parte a măsurile voluntare de reducere a consumului de energie, a anunțat luni premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Guvern. Declarația are loc după ce premierul a avut o întâlnire în format online cu reprezentanții a 80 …




