Doar suspendarea îl mai poate trezi pe Iohannis la realitate
Demis printr-un vot zdrobitor de Parlament, premierul Cîțu nu s-a trezit încă din beția puterii și continuă să conducă autovehiculul numit România direct către zid. Această goană nebună ar fi putut fi stopată, dacă președintele Iohannis i-ar fi luat volanul șoferului trotilat și inconștient și l-ar fi tras pe dreapta. Dar Iohannis a preferat să mai arunce o dată cu paltonul în capul românilor și, sfidând criza energetică, pandemia și orice bun simț, i-a mai dat o săptămână de răgaz slugii sale favorite. Iar sluga profită din plin.
De fapt, abia acum pricepem care a fost rostul acestei amânări de o săptămână: să-i dea timp lui Cîțu să mai dreagă busuiocul și să cumpere la bucată pesediști. Altfel nu se explică de ce, deși prețurile la electricitate și gaze naturale cresc alarmant de două luni, iar alte state din UE au luat de mult măsura plafonării gazelor la aceste utilități, Cîțu apelează abia acum la ea. Calculul său cinic este tipic pentru acest țepar șantajist: doar dacă mă reinvestiți, vă plafonez prețul la curent și gaze, dacă nu, praful se-alege de voi! Și la fel de cinică – ba de-a dreptul criminală, aș zice – este decizia luată de interimarul Cîțu ieri, de a scoate un miliard de lei din fondul de rezervă pentru a-l împărți primăriilor. Grosul îl vor primi, desigur, primarii PNL care au făcut pe aplaudacii la Congres și l-au ales pe Cîțu președinte al partidului. Dar 30% din bani vor ajunge la primarii PSD. Și atunci, cum să-l mai poată respinge PSD pe Cîțu când Iohannis îl va nominaliza iar? Cum să lovească pesediștii în binefăcătorul lor, în omul care i-a scos din foamea provocată de un an de opoziție? Banii aceia ar fi putut fi direcționați către atenuarea crizei medicale cu care se confruntă țara, ar fi putut fi folosiți măcar pentru cârpirea spitalelor care gem de bolnavi covid. S-ar fi putut salva vieți din miliardul ăsta. Dar lui Cîțu nu-i pasă de oamenii bolnavi. Singurul bolnav de care îi pasă este el însuși, căci a ajuns atât de bolnav de putere încât, iată, calcă pe cadavre spre a se menține la ea.
Văzând ce se întâmplă în România, ai impresia că trăim cu toții un horror, un scenariu demn de filmele castastrofice de la Hollywood. Avem o pandemie care face ravagii, o criză energetică totală, care amenință să retrimită România cu sute de ani în urmă, la focul făcut în bordei și luminatul cu opaiț și, ciolac peste pupăză, ca să zic așa, mai avem și un zombie care continuă să ne bântuie. Pentru că fostul premier Cîțu este un zombie politic, un cadavru care nu știe că e mort și îi îngrozește în continuare pe cei vii. Și mai avem un Frankenstein la fel de îngrozitor, care vede cum țara se prăbușește, cum au ajuns oamenii să moară pe la porțile spitalelor, dar nu-i pasă. Iohannis, acest monstru robotic pe care serviciile l-au creat luând tot ce-a mai rămas din USL, vrea cu tot dinadinsul „guvernul meu”, chiar dacă românii s-au săturat și de el, și de guvernul lui.
Adevăratul vinovat pentru criza pe care o trăim nu este marioneta Cîțu, ci păpușarul Iohannis. Dacă scăpăm de Cîțu, nu rezolvăm nimic: va veni în locul lui o altă marionetă, o altă slugă a Frankensteinului de la Cotroceni. Demiterea lui Cîțu n-a rezolvat nimic: doar suspendarea și demiterea președintelui ar putea rezolva ceva, scoțând România din coșmarul pe care-l trăiește. În ultimele săptămâni, Iohannis a dovedit că este total decuplat de la realitățile românești. A încălcat grav Constituția, amestecându-se în alegerile din PNL și continuă să o încalce, vrând să desemneze un premier pe care nimeni nu-l mai dorește. Tirania pe care el se pregătește să o instituie își are locul poate în Belarus sau Coreea de Nord, dar nu în România.
Citește și Tudor Chirilă: Păpușa de la Grivco a devenit păpușar
De aceea, Iohannis trebuie suspendat și demis. Pentru că un conducător care încalcă atât de grav contractul social cu poporul său nu mai merită să fie conducător. USR este prea moale ca să preia această inițiativă tranșantă. PNL, PSD și UDMR nu au niciun interes să o facă, pentru că toate și-au luat tainul de la marioneta lui Cîțu. AUR este singurul partid care a dovedit că are și curajul, și onestitatea necesare pentru a-i reprezenta și salva pe români. AUR trebuie să inițieze urgent procedurile de suspendare. Să le ceară oamenilor semnături pentru demiterea unui președinte care nu mai este demn de această funcție. Să le spună că au răbdat destul toanele lui Iohannis și ale slugilor sale. Și să le adreseze acum milioanelor de români munciți, obidiți și umiliți de ticăloșia sistemului pe care Iohannis îl reprezintă, îndemnul lui Iancu: „No, gata? No, hai!”
Citește și
Penalul Ciolacu se face preș în fața lui Iohannis: PSD nu e de acord cu suspendarea președintelui
Surse: Se strâng semnături pentru SUSPENDAREA președintelui Iohannis