DNA, redusă la o instituție de fațadă, în timp ce mafia imobiliară prosperă sub zâmbetul lui Ciprian Ciucu

Direcția Națională Anticorupție (DNA), odată percepută drept spaima corupților din România, s-a transformat treptat într-o instituție anesteziată, acuzată tot mai des de servilism și ineficiență cronică. Într-un peisaj administrativ în care interesele imobiliare par să dicteze regulile, tăcerea procurorilor este asurzitoare. Cel mai revoltător exemplu al acestei realități se consumă în Capitală: în timp ce primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, ne zâmbește senin și sfătos de pe ecranele televizoarelor, acuzații grave privind șpăgi de milioane de euro pentru autorizații de construire zac abandonate în sertarele instituției care ar fi trebuit să facă dreptate.

DNA: De la „câinele de pază”, la scut pentru privilegiați

Lipsa de reacție a procurorilor anticorupție în fața haosului urbanistic din București nu mai poate fi justificată prin scuza lipsei de personal sau a procedurilor greoaie. Această pasivitate pare să fi devenit o politică instituțională menită să protejeze anumite figuri politice agreate de sistem.

Pentru cetățeanul de rând, care se sufocă zilnic în trafic și între blocuri construite haotic, concluzia este amară: DNA a devenit o instituție profund coruptă moral și complet inutilă. Funcția sa principală pare să se fi redus la a închide ochii la tunurile financiare date prin betonarea orașului, oferind imunitate de facto politicienilor cu o imagine publică favorabilă.

Milioane de euro, autorizații de construire și dosare la sertar

Miza eliberării avizelor de construire nu este una măruntă, ci se măsoară în zeci de milioane de euro. Dezvoltatorii imobiliari știu că obținerea unei semnături pentru ridicarea unui complex rezidențial într-o zonă profitabilă este cheia către averi colosale. Vocile critice din administrație semnalează de mult timp un mecanism toxic, în care autorizațiile se dau deseori pe baza unor comisioane exorbitante, ascunse sub paravanul legalității.

În fața acestor suspiciuni, inacțiunea DNA capătă accente de complicitate directă. Consecințele faptului că dosarele grele sunt ținute la sertar sunt vizibile cu ochiul liber:

• Traficul de influență rămâne neinvestigat: Circuitul banilor negri între dezvoltatori, intermediari și funcționarii din primării este complet ignorat de anchetatori.
• Betonarea abuzivă continuă: Proiecte imobiliare controversate, care distrug calitatea vieții și adesea spațiile verzi rămase, primesc undă verde fără nicio piedică legală reală.
• Justiția este aplicată selectiv: Dosarele avansează doar atunci când există un interes politic de moment, în restul timpului domnind legea tăcerii.

PR-ul ca armă de distragere a atenției

În tot acest timp, Ciprian Ciucu a perfecționat arta comunicării televizate. Aparițiile sale publice sunt atent regizate: calm, calculat, echilibrat și mereu pregătit să livreze discursuri despre „dezvoltare”, „civilizație” și „viziune occidentală”. Însă acest zâmbet senin afișat în prime-time contrastează brutal cu realitatea subterană a mecanismelor administrative.

Este o tactică clasică și cinică de PR politic: acoperirea suspiciunilor de corupție și a unui haos administrativ cu o spoială de comunicare eficientă. În timp ce primarul vinde iluzia unei administrații europene la televizor, aprobările pentru „rechini imobiliari” merg înainte nestingherite.

O justiție capturată, un oraș vândut

Situația dosarelor ignorate și paralizia asumată a Direcției Naționale Anticorupție nu sunt simple accidente, ci simptomele unui sistem capturat. Atunci când zâmbetele politicienilor la televizor devin un pașaport pentru imunitate în fața legii, iar instituțiile menite să stârpească corupția aleg să ascundă mizeria sub preș, concluzia este devastatoare: cetățenii sunt lăsați singuri în fața unei mafii care își împarte orașul pe bucăți, exact ca pe propria moșie.