JUSTIȚIE

DNA anchetează Rețeaua „Albanezu”

Tribunalul Bucureşti a prelungit controlul judiciar şi a menţinut interdicţia de a-şi exercita funcţia în cazul şefului Consiliului Judeţen Prahova, Iulian Dumitrescu, pentru că acesta ar fi comis faptele de corupţie tocmai în exercitarea funcţiei publice, se arată în motivarea deciziei de prelungire a controlului judiciar.

“Nu poate fi primită solicitarea de înlăturare a obligaţiei de a nu desfășura activitatea de președinte al Consiliului Județean Prahova, judecătorul de drepturi şi libertăţi constatând că faptele reţinute de procuror şi care fac obiectul urmăririi penale se presupune că au fost săvârşite tocmai în exercitarea acestei funcţii”, a arătat instanţa.

Interdicţia de a-şi exercita funcţia nu l-a împiedicat pe şeful PNL al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, să candideze pentru un nou mandat. Contracandidatul lui Dumitrescu de la PSD este Virgiliu Nanu, fost prefect şi actual director la Cadastru Prahova, nepot al primarului Cornel Nanu din Cornu. Potrivit unor afişe de campanie, candidatul Virgiliu Nanu este “garantat” de familia Cosma din Prahova. Fostul şef al CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul lui, fostul deputat PSD Vlad Cosma, au scăpat de dosarul de corupţie după ce faptele s-au prescris ca urmare a deciziilor CCR şi ÎCCJ privind prescripţia. Erau acuzaţi că ar fi primit mită un milion de dolari de la patronii unor firme de deszăpezire şi asfaltare ca să le dea contracte. În primă instanţă, cei doi au fost condamnaţi, Cosma senior la 8 ani de închisoare, Cosma jr. la 5 ani de detenţie.

Reţeaua „Albanezu’”, coordonată de baronul Lamborghini, anchetată de DNA

Motivarea conţine însă o mulţime de informaţii noi, nume de oameni de afaceri care ar fi beneficiat de contracte ca urmare a influenţei şefului CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, şi funcţionari care l-ar fi ajutat pe politician.

Unii dintre afaceriştii au fost parteneri de afaceri cu Iulian Dumitrescu şi/sau au cesionat firme cu datorii unor cetăţeni albanezi. Jurnalistul Cosmin Savu de la “România, te iubesc!” a PRO TV a dezvăluit o parte din reţeaua „Albanezu’”.

Oamenii de afaceri din reţeaua lui Iulian Dumitrescu

Unul dintre numele de afacerişti de casă ai şefului CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, este Daniel Dunăreanu. “Iulian Dumitrescu a împrumutat suma de 180.000 de USD de la numitul Dunăreanu Daniel, coordonator al firmelor Dalex Unic Construct SRL și Dabera Mega SRL, context în care Iulian Dumitrescu l-a sprijinit pe Daniel Dunăreanu să obțină lucrări pentru UAT Câmpina, finanțată de CJ Prahova, UAT Corbeanca, jud. Ilfov, UAT Nana, jud. Călărași”.

Potrivit declaraţiilor de avere a lui Dumitrescu, Daniel Dunăreanu l-a împrumutat cu 180.000 de euro în 2018. Potrivit investigaţiei PRO TV, Dunăreanu a fondat firma D&D Moldo Best Construct, pe care a cesionat-o ulterior unor albanezi.

Un alt nume care apare în motivarea judecătorului (care citează actele de sesizare din oficiu ale DNA) este Vasile Viorel Grigore. “Iulian Dumitrescu orchestrează mecanisme prin care urmărește direcționarea de fonduri bugetare/UE către un grup de oameni de afaceri, coordonați de Grigore Vasile Viorel, sens în care începând cu anul 2017, SC Bertoni Construct SRL, Ambient Construct SRL și Dalex Unic Construct SRL au obținut lucrări publice având ca beneficiari UAT din Județele Prahova, Călărași, Ilfov și mun. București, în baza influenței pe care Iulian Dumitrescu o avea asupra edililor acestor localități”, se arată în documentul citat.

În 2005, Vasile Viorel Grigore era partener de afaceri cu Iulian Dumitrescu în firma Omega Fish din Frumuşani, judeţul Călăraşi. Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul Oficial, firma şi-a schimbat succesiv denumirea în Euro Grup D.G., Euro Grup DG Transport şi, în final, Carson Construction. Iulian Dumitrescu a ieşit din firmă în 2009 când Vasile Viorel Grigore a reintrat în acţionariat, iar sora politicianului, Angelica Lambrea, a intrat în firmă. În cele din urmă, în 2013, firma a fost cesionată unui albanez, Armando Nikolli, din oraşul Lezhe de lângă Tirana, satul Barbulloi.

Traian Larionesi de la firma Frasinul SA este un alt nume de afacerist creditat de procurorii DNA drept beneficiar al unor contracte publice obţinute prin influenţa şefului CJ Prahova, Iulian Dumitrescu.

„După anul 2019, grupul de firme reprezentate de Grigore Vasile Viorel urmăresc acapararea proiectelor investiționale majore derulate de CJ Prahova, cu sprijinul lui Iulian Dumitrescu astfel: direcționarea preferențială a contractelor aferente proiectului UE de apă și canalizare aflate în implementare la Hidro Prahova SA către firmele Port Trans SRL și Ambient Construct Solutions SRL, ambele coordonate de Grigore Vasile Viorel, SC Frasinul SRL, coordonată de Larionesi Traian, Dalex Unic Construct SRL, coordonată de Dunăreanu Daniel, respectiv Drum Concept SWRL și Alfasett Construct SRL, coordonate de Pirpiliu Ionel”.

O asociere de firme condusă de compania Frasinul a lui Traian Larionesi a obţinut contractul pentru construcţia centurii Comarnic, un proiect de numai 6 kilometri finanțat cu fonduri europene în valoare de aproape 48 de milioane de euro. Lucrările au început pe 6 noiembrie după ce contractul a fost semnat în mai anul trecut de către președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Traian Larionesi este un milionar din Bistrița Năsăud abonat la contracte cu statul. În octombrie 2022, Larionesi şi firma sa, Frasinul, au fost trimiși în judecată de DNA Cluj pentru fraudă cu fonduri europene de aproape 1 milion de euro. Supranumit ”Fierăstrăul codrilor”, Larionesi a devenit cunoscut în urma unui reportaj Pro TV din 2018 care a arătat că un utilaj al firmei sale toca bușteni sănătoși în loc de resturi vegetale. Larionesi a mai făcut obiectul unui scandal de presă după ce, în urmă cu câțiva ani, s-a fotografiat cu animale sălbatice ucise într-un safari în Africa și Asia.

Sursa Foto: Gazeta de Bistrița

Un alt afacerist conectat la reţeaua lui Iulian Dumitrescu, descrisă de DNA şi citată de judecător în motivare, este Daniel Piţurlea de la firma Concelex. Cunoscut drept dezvoltatorul complexului rezidențial Orhideea Gardens, Piţurlea este abonat la bani publici, prin companiile sale de construcții. Stadioanele Steaua, Rapid și Municipal din Turnu Măgurele sau sala de sport din Ișalnița sunt câteva din obiectivele de investiții realizate de compania Concelex.

Foto: Forbes.ro

 În luna martie, Iulian Dumitrescu a afirmat că o parte dintre cele 24 de proceduri ale Hidro Prahova SA trebuie acordate Frasinul SRL, companie coordonată de Larionesi Traian în condițiile în care Larionesi Traian, Grigore Vasile Viorel și Iulian Dumitrescu (prin intermediul surorii sale Lambrea Angelica Marilena) au interese financiare comune în cadrul firmei Transilvania Portuar Business SRL, fiind asociați prin intermediul firmelor Transilvania Grand Construct SRL (asociat unic Crășnean Florin – angajat al SC Frasinul), Port Trans Invest MRK SRL (asociat unic Oprea Ionuț Dorel – prieten al lui Grigore Vasile Viorel) și Bucegi Invest SRL (asociați fiind Grigore Vasile Viorel și Lambrea Angelica Marilena), iar o altă parte a lucrărilor către Concelex SRL, companie condusă de Pițurlea Daniel, în condițiile în care membrii familiei Pițurlea fac parte din sfera de influență a numitei Vasile Anna Maria, Concelex SRL fiind principalul agent economic care face achiziții de la firma Thedra Consult SRL, firmă la care este asociat numitul Vasile Georgel Gabriel, soțul numitei Vasile Anna Maria”.

Anna Maria Vasile este administratorul public al judeţului Prahova. Iulian Dumitrescu are intredicţie de a lua legătura cu ea.

Nicolae Onea de la firma Coni din Prahova este unul dintre denunţătorii familiei Cosma din dosarul de corupţie de care au scăpat în cele din urmă. Onea este el însuşi judecat în mega dosarul Alexe-Păvăleanu de evaziune fiscală de 35 de milioane de euro. Şi numele lui Nicolae Onea apare în reţeaua lui Iulian Dumitrescu, descrisă de DNA.

„În cadrul proiectului de reabilitare a drumurilor județene de pe raza jud. Prahova (…), Iulian Dumitrescu și Vasile Anna Maria ar fi favorizat firma Coni SRL, coordonată de omul de afaceri Onea Nicolae, după ce acesta din urmă a acceptat să returneze un comision din valoarea lucrărilor numitei Vasile Anna Maria;

Înțelegerea oneroasă dintre Vasile Anna Maria și Onea Nicolae viza decontarea cu prioritate a situațiilor de lucrări depuse de Coni SRL, în baza unor verificări prealabile superficiale, antedatarea unor documente, acordarea unor condiții și termene preferențiale pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale, susținerea demersurilor de a se recupera un procent de 50% din garanția de bună execuție înainte de finalizarea lucrărilor, iar în contrapartidă omul de afaceri i-ar fi remis bani în numerar numitei Vasile Anna Maria;

În condițiile în care acest proiect atribuit SC Coni SRL este finanțat din fonduri UE, iar plățile se realizează la interval de câteva luni de zile, Vasile Anna Maria, cu sprijinul lui Iulian Dumitrescu, a făcut demersuri pentru contractarea de către CJ Prahova a unui credit bancar de 165 milioane de lei, pentru a achita mai rapid facturile emise de SC Coni SRL;

Pe fondul acestei înțelegeri, în luna aprilie 2022 SC Coni SRL a prezentat spre decontare lucrări în valoare de aproximativ 2.500.000 de euro care au fost verificate și plătite într-un termen de câteva zile, iar la scurt timp după decontarea acestor lucrări Vasile Anna Maria s-a interesat la persoane din anturajul său cu privire la suma maximă de bani care poate fi virată în conturile sale, fără a ridica eventuale suspiciuni, iar apoi a virat suma de 90.000 de lei cu care a achitat avansul a două apartamente în mun. București”.

Vlad-Ionel Vameşu de la firma Alpenside este un alt nume de afacerist conectat la reţeaua lui Iulian Dumitrescu. „Adjudecarea preferențială a procedurilor organizate de Hidro Prahova s-ar realiza către Grigore Vasile Viorel, prin intermediul SC Port Trans SRL, Larionesi Traian prin intermediul SC Frasinul SRL, Velică Marius Nicușor – rudă cu Grigore Vasile Viorel, prin intermediul SC Ambient Construct Solutions SRL, Dunăreanu Daniel prin intermediul firmei Dalex Unic Construct SRL și Vameșu Vlad Ionel prin intermediul Alpenside SRL”, se arată în motivare.

În trecut, firma Alpenside a lui Vameşu s-a numit Util Construct Plus și Util Construct Prest și era controlată de Sorin Ovidiu Vîntu, prin omul lui de încredere, Sorin Freciu. Vlad-Ionel Vameșu este acționar, alături de frații Horpoș, și la STRACO Grup.  În decembrie 2014, Alexandru Horpoș și Vlad Ionel Vameșu au fost reținuți, alături de Dan Besciu de la Euroconstruct 98 Trading, într-un dosar de spălare de bani, delapidare și evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 7 milioane de euro. Horpoș și Vameșu au fost plasați atunci în arest la domiciliu. În cele din urmă, afaceriştii au scăpat de dosar.

Funcţionarii din reţeaua lui Iulian Dumitrescu

Numele lui Iulian Gheorghe, director la Achiziţii Publice şi Urmărire Contracte din cadrul Primăriei Sectorului 6 este menţionat în dosarul DNA citat de judecător în motivare.

SC Bertoni Construct SRL a obținut în perioada 2018 – 2022 mai multe contracte la ADPDU Sector 6, în valoare de peste 400.000.000 de lei, succesul obținerii acestora fiind asigurat de influența pe care Iulian Dumitrescu o are la nivelul factorilor decizionali din cadrul acestei instituții, fiind exercitate, în unele situații, presiuni asupra directorului de investiții din cadrul Primăriei Sector 6, Gheorghe Iulian, pentru a trata preferențial asocierile din care făcea parte SC Bertoni Construct SRL”.

Bertoni Construct este firma pe care cumnatul lui Iulian Dumitrescu, Daniel-Adrian Lambrea, i-ar fi vândut-o denunţătorului din dosarul lui Iulian Dumitrescu, omul de afaceri Ionel Pirpiliu, fratele lui Ştefan Pirpiliu, fost deputat PDL. Potrivit DNA, tranzacţia supraevaluată ar fi mascat o mită pe care Dumitrescu ar fi primit-o de la Pirpiliu. Cumnatul lui Dumitrescu ar fi pretins iniţial peste 9 milioane de euro pe firma Bertoni de la Pirpiliu şi ar fi primit efectiv peste 3 milioane de euro.

Dorin Ilian Leţea, directorul Hidro Prahova, ar fi un alt funcţionar care răspunde comenzilor şefului CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, după cum arată judecătorii. „În perioada 2022 – prezent, Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova exercită presiuni asupra numitului Lețea Dorin Ilian, directorul SC Hidro Prahova SA – companie cu acționar unic CJ Prahova, pentru atribuirea preferențială a lucrărilor ce urmează a fi desfășurate de companie în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din jud. Prahova,  ce sunt finanțate din fonduri UE-POIM, cu o valoare de aproximativ 500 milioane de euro, procedurile de licitație fiind în prezent în faza de depunere/evaluare oferte;

Iulian Dumitrescu i-a cerut lui Lețea Dorin Ilian să își coordoneze activitățile cu Vasile Anna Maria, administratorul public al județului Prahova și persoană pe care Iulian Dumitrescu a desemnat-o să gestioneze problematica achizițiilor publice la nivelul CJ Prahova, în scopul creării premiselor pentru atribuirea preferențială a lucrărilor;

Tot în anul 2022, la indicațiile lui Iulian Dumitrescu, Lețea Dorin Ilian a pus la dispoziția oamenilor de afaceri Grigore Vasile Viorel, Dunăreanu Daniel și Larionesi Traian planul de achiziții al Hidro Prahova, pentru ca aceștia să vadă care dintre contractele de lucrări au profitabilitatea cea mai mare”, se mai arată în motivare.

Daniel Minculescu, şeful Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Prahova, i-ar fi transmis documente lui Iulian Dumitrescu despre licitaţia privind centura Mizilului, potrivit motivării instanței. Contractul în valoare de aproape 14 milioane de euro a fost câştigat de o asociere de firme controlate de oamenii de afaceri Sorin Andronache, Dan Dunăreanu şi Ionel Pirpiliu. Potrivit DNA, ar fi contractul pentru care Dumitrescu ar fi primit mită de la Pirpiliu.

„În cadrul acestei proceduri, numitul Minculescu Daniel, director executiv în cadrul CJ Prahova cu atribuții în elaborarea documentației, a transmis detaliile tehnice ale proiectului către Vasile Anna Maria, administratorul public al județului Prahova, iar aceasta le-a transmis președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu;

Minculescu Daniel a elaborat caietul de sarcini, introducând criterii restrictive precum: cifra de afaceri mai mare sau egală cu 173 milioane lei, dublu față de valoarea estimată a contractului, pentru partea de proiectare a solicitat certificare ISO 14001, sistem cu cerințe excesive pentru această componentă, a utilizat ca factori de evaluare experți din categoria șef de șantier, inginer căi ferate, drumuri, poduri care nu se încadrează în clasa experților cheie conform art. 3 din Instrucțiunea ANAF nr. 1/2017”.

Şeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, ar controla şi o serie de şefi din ANAF, potrivit motivării citate. „Iulian Dumitrescu și Grigore Vasile Viorel au acționat pentru a obține controlul asupra unor instituții publice, în special pe palierul de conducere al ANAF (DGAF, DGRFP București, DRAF Alexandria, AJFP Călărași, Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din ANAF), dar și în rândul instituțiilor care gestionează resurse bugetare, pentru a obține constant astfel de finanțări”, se arată în motivare.

Context. Şeful CJ Prahova Iulian Dumitrescu a fost plasat sub control judiciar cu intrerdicţia de a-şi exercita funcţia pe 1 februarie acest an.

El este acuzat că ar fi primit mită de la omul de afaceri Ionel Pirpiliu ca să îl ajute să câştige contractul de aproape 14 milioane de euro pentru centura Mizilului. Daniel Lambrea, cumnatul lui Dumitrescu, i-ar fi vândut lui Pirpiliu firma Bertoni Construct. Lambea ar fi pretins iniţial peste 9 milioane de euro şi ar fi primit efectiv peste 3 milioane de euro. În această sumă ar fi fost disimulată mita către Dumitrescu. DNA nu a precizat clar în comunicatul de presă care ar fi valoarea mitei mascate.

O altă acuzaţie este de fals în declaraţii. Dumitrescu nu ar fi declarat în jur de 6 milioane de lei, bani primiţi de la sora sa, Angelica Lambrea, care gestiona firme precum Bucegi Investments ce ar fi obţinut contracte publice ca urmare a influenţei exercitate de fratele ei. Cu aceşti bani, Dumitrescu şi soţia lui ar fi cumpărat vacanţe şi maşini de lux precum Lamborghini şi Bentely. De aici şi porecla primită de Dumitrescu în presă drept baronul Lamborghini.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button