Știrile 60m.RO

Disponibilizări doar pe hârtie. Ce s-a întâmplat cu angajații „dați afară” de la Senat? Mutare din pix, nu economie reală

Reorganizarea de la Senat, prezentată ca o mare reformă de către Ilie Bolojan, s-a dovedit a fi în bună parte o mutare de personal între instituții, nu o tăiere reală de cheltuieli. Jumătate dintre posturile „desființate” erau vacante sau au fost transferate către alte structuri ale statului. Practic, angajații au fost mutați, nu concediați.

Mult lăudata reorganizare de la Senat, orchestratã de Ilie Bolojan și prezentată ca o măsură drastică de reducere a cheltuielilor bugetare, s-a dovedit a fi, în realitate, mai degrabă o mutare dintr-o instituție în alta. Dintre cele 147 de posturi anunțate ca fiind „tăiate”, mai puțin de o treime au fost cu adevărat desființate.

Conform unui răspuns oficial al Biroului de Presă al Senatului, doar 45 dintre posturile „desființate” au presupus efectiv un transfer de personal în alte instituții publice. Alte 27 de posturi erau deja vacante la momentul reorganizării. Cu alte cuvinte, aproximativ 49% din restructurare nu a însemnat nicio reducere reală de cheltuieli. Ba mai mult, în unele cazuri, costurile au fost mutate dintr-un buzunar bugetar în altul.

„Au fost desființate 45 de posturi prin transferul personalului în alte instituții.” – se arată în documentul transmis de Senat. Deși instituția a fost întrebată unde au fost transferați acești angajați, răspunsul oficial nu a inclus și destinațiile exacte. Surse din interiorul administrației vorbesc despre Autoritatea Electorală Permanentă și ANAF drept posibile instituții în care ar fi ajuns o parte dintre cei „dați afară”.

În realitate, angajații și-au păstrat salariile și drepturile. Conform Codului Muncii:
„Salariaţii beneficiază de protecţia drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii. (…) Drepturile şi obligaţiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului.”

Pe lângă cele 45 de transferuri și cele 27 de posturi vacante, alte 17 au fost eliberate ca urmare a pensionărilor, deceselor sau plecărilor voluntare. Doar 58 de poziții au fost desființate prin emiterea notificărilor de preaviz în condițiile legii.

Aceasta este, de fapt, realitatea „reformei”: aproape jumătate dintre posturile tăiate nu însemnau cheltuieli active, iar angajații care ocupau unele dintre celelalte au fost preluați de alte instituții publice. Cu alte cuvinte, nu a fost o reducere a aparatului bugetar, ci o reconfigurare.

Ilie Bolojan a aplicat același model și în 2020, când a preluat conducerea Consiliului Județean Bihor, unde a folosit un discurs similar pentru a justifica tăieri care, în realitate, s-au dovedit a fi mai degrabă mutări administrative decât reforme autentice.

Prin urmare, „disponibilizații” de la Senat nu au fost concediați, ci redistribuiți. Au plecat de pe statul de plată al unei instituții și au apărut pe altul. Reforma a fost mai mult din pix decât din sistem. Impactul bugetar? Minim. Impactul mediatic? Maxim.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button