Știrile 60m.RO

Dialogul surzilor la Moscova: Serghei Lavrov și șefa diplomației britanice au avut o “conversaţie între o persoană surdă şi una mută”

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a descris joi întâlnirea pe care a avut-o la Moscova cu omoloaga sa britanică Liz Truss drept un dialog al surzilor, în timp aceasta din urma a spus că nu a stat mută în faţa şefului diplomaţiei ruse, potrivit agenţiilor EFE şi Reuters.

”Se pare că auzim, dar nu ascultăm”, a spus şeful diplomaţiei ruse la conferinţa de presă comună cu Liz Truss, referindu-se la divergenţele asupra Ucrainei.

Lavrov a semnalat că nu au fost observate puncte de ”apropiere” a poziţiilor la negocierile cu colega sa britanică, dar s-a declarat încrezător că întâlnirea a fost utilă pentru ca Occidentul să înţeleagă mai bine preocupările Rusiei.

”Noi nu ameninţăm pe nimeni, priviţi declaraţiile publice, nu există nicio singură ameninţare. Noi suntem cei ameninţaţi”, a susţinut şeful diplomaţiei ruse, a cărui ţară a comasat forţe militare la graniţa cu Ucraina, negând însă că ar intenţiona să lanseze un atac, în timp ce solicită încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997.

Serghei Lavrov a confirmat că în discuţia de circa două ore avută cu Liz Truss aceasta a repetat mesajele occidentale despre consecinţele unei ”agresiuni” ruse asupra Ucrainei şi de asemenea solicitarea ca Rusia să-şi retragă trupele de la graniţa ucraineană.

Şefa diplomaţiei britanice a menţionat la conferinţa de presă că omologul ei rus i-a spus că Rusia nu intenţionează să invadeze Ucraina, dar ea a insistat că Londra doreşte ca Moscova să confirme aceasta prin ”acţiuni reale”, adică să-şi retragă cei peste 100.000 de militari concentraţi la frontieră.

”Cu siguranţă că nu am fost mută în discuţiile de mai devreme, am prezentat punctul de vedere al Regatului Unit asupra situaţiei, căutând de asemenea descurajarea Rusiei de a invada Ucraina”, a afirmat Liz Truss la conferinţa de presă comună cu Serghei Lavrov, care în declaraţia sa mai descrisese discuţia cu Truss drept o ”conversaţie între o persoană surdă şi una mută”.

Uniunea Europeană şi NATO trebuie să fie pregătite pentru ”orice scenariu”, a concluzionat şefa diplomaţiei britanice.

Sursa foto: The Times

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button