Deutsche Welle: Iohannis, președintele de la Grivco, omul serviciilor secrete

Distribuie acest articol!

Cine conduce România? Cîțu? Aspirantul la șefia PNL se dă, ca Superman, omnipotent, dar nu e decât o etichetă falsă, din puzderia caracterizând viața politică a unei țări, vai, rebalcanizate și pilotate de voracitate.

”De ce om fi noi atît de grijulii – uneori pînă la isterie – ca nu cumva să fim cuprinşi în… Balcani?” – se întreba cândva Neagu Djuvara, reliefând că e vorba de ”o poveste mai lungă, căci una e geografia, alta istoria şi cultura”, ambele marcate de ”slăbiciunea politică, dezordinea şi corupţia care caracterizează ultimele veacuri ale Imperiului Otoman, precum și de… luptele crîncene între micile state independente care (s-au născut ori renăscut) din descompunerea imperiului”.

Idiosincrazia balcanicilor față de înglobarea lor într-o peninsulă certată, axiologic vorbind, cu valorile democrațiilor europene, e cu atât mai normală, cu cât istoric, cultural și politic, Balcanii nu desemnează doar zâzania, tărăboiul, violența, sfada și discordia ridicate la rang de principiu și întreținute perpetuu. Peninsula e asociată, politologic, și cu butoiul de pulbere stând permanent să explodeze, ca în ajunul Primului Război Mondial, și cu gustul pentru înșelăciune.

Cât de puternic înrădăcinată e această tendință spre eticheta falsă ori escrocheria sadea s-a văzut cu asupra de măsură nu doar sub legionarii care predicau sfințenie și întrețineau un cult al morții, dedându-se epicureic jafului cotidian, nu doar sub oligarhia comunistă, sub postcomunismul iliescist ori în epoca Dragnea, ci și în ultimele luni de guvernare zisă de ”centru-dreapta”. 

Furtișagul mărunt, dar persistent…

Sigur, hoția n-a pierit între Carpați și Dunăre nicicând și nicăieri. Uneori ia până și în ”Banatu care-i fruncea”, după cum se știe, forme de-a dreptul uluitoare pentru inșii veniți din afară. Primarul neamț al Timișoarei, Fritz, anunța mai nou că a descoperit cu ”ajutorul, indirect, al DNA” o rețea ”de fraudare a concursurilor pentru posturi în Primărie. Surpriza a fost că aceeași caligrafie este prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane. Posibilul sistem de fraudare, premeditat și sistematic, s-a desfășurat pe parcursul…multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane…Cum pare-se că a funcționat sistemul? La proba scrisă, candidații care și-au aranjat concursul au dat niște răspunsuri întâmplătoare, dar notarea de către comisie s-a făcut a doua zi. Destul timp, peste noapte, pentru funcționarii de la resurse umane să scrie o nouă lucrare, cu răspunsurile corecte, și să înlocuiască lucrarea candidatului…”

…și marele jaf balcanic

Dar de la puciul parlamentar din 2012 și epoca Dragnea încoace, nimic n-a împins mai puternic România spre Balcani, în sensul cultural, istoric și politic al termenului, decât guvernarea Cîțu și nefăcutele patronate de președinte ale premierului. Care celebrează un imaginar triumf ”big time” al României, deși țara continuă să fie condusă de el însuși.

Deci, de un ins care și-a mințit nerușinat alegătorii, a fugit cu banii unei bănci americane și a tolerat ca o consilieră a guvernului să-i fure pe români, muncind nu pentru executiv, ci pentru alegerea lui Cîțu la șefia PNL.

În același scop, liderul guvernului ar fi încercat să-l mituiască politic pe fostul lider PNL, Alba Mircea Hava, întrebându-l, spre a-l coopta în tabăra sa, ”cât vrei și o închidem acum”?

”Dacă Europa… să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră”

Că Europa se preface a nu vedea acest portret extrem de sumbru aciuiat la Palatul Victoria ține de proverbialul ”noroc” al României, evocat de Petre Carp acum un veac. La sfârșitul Primului Război Mondial el credea că ”România are atât de mult noroc încât nici nu are nevoie de oameni politici”.

Acest așa-zis ”noroc” s-a dovedit, pentru cetățeni, un blestem. Unul balcanic, evident. Pentru că de prezumtivul noroc al cecității europene la derapajele dâmbovițene beneficiază doar conducătorii cei mai falși, corupți și ticăloși ai țării. Un Ceaușescu de pildă. Deși tiran sângeros, totalitar și hrăpăreț la culme, unul în mare măsură docil Moscovei, Ceaușescu a reușit să înșele mult timp și lumea civilizată și propriul popor. Prima s-a amăgit plenar, crezându-l antisovietic și pro-occidental. A doua era omorâtă cu zile de regim în timp ce-și făcea iluzii că dictatorul ar fi fost, măcar, patriot. 

Sigur, Europa occidentală, care domină UE, are propriile ei probleme și tradiționalele ei dușmănii, chelfăneli și cafturi cu est- și centraleuropenii neobedienți ai Comunității, precum liderii de la Budapesta și Varșovia, astfel că nu-i mai rămâne timp de derapaje anticonstituționale ca acelea din Parlamentul României. Prea e preocupată de sancționarea statelor care nu respectă drepturile LGBTIQ+, între care, e adevărat, se găsește și România.

Dar orbirea voluntară a Europei față de marile acrobații antidemocratice ale decidenților de la București e un autogol hotărâtor, în măsura în care, spre a-i asigura accesul la cârma PNL, aleșii națiunii sunt împiedicați să procedeze la derularea unei moțiuni de cenzură, ceea ce e un derapaj net mai grav în raport cu democrația și valorile europene, decât cele atribuite Poloniei și Ungariei.

”Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale”, ci numai de România mea… ”Progresul, stimabile, progresul! În zadar, veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică…” se lamentează Cațavencu, în ”Scrisoarea pierdută”. Pe scena politică dâmbovițeană acest ”progres” înseamnă să se dea crezare pretențiilor premierului. Or, a presupune că prăbușirea antidemocratică a țării ”câștigând” chipurile ”big time” îi servește pe termen lung lui Cîțu, ori că premierul conduce realmente România, ar fi să se cadă în capcana altei etichete false, precum cele pe care negustorii necinstiți le lipesc frecvent și nu doar pe mezeluri, legume și fructe.

Cine conduce țara cu adevărat și încotro s-ar putea îndrepta

La urma urmei, premierul e vădit patronat și dirijat de președinte. Care controlează serviciile secrete. Klaus Iohannis pare, la rândul său, loial acelui grup Grivco care l-a inventat ca politician național, înainte de a se dovedi, ca ins, ”vid”, fiind ales cu mâna la nas, ”faute de mieux”, în lipsă de ceva mai bun, spre a-l cita și parafraza pe Mihai Maci, care evocă și el greșita vorbă a lui P. P. Carp.

În fine, patronul antenelor, Dan Voiculescu, infractor și fost turnător al securității, dar și figură de proră mediatică, nu pare mai mult decât o interfață, ce-i drept importantă, a oligarhiei pe care o slujește eficient și cu maximă abnegație și PCR, reetichetat fals ca PSD.

Înțelegerea nemărturisită dintre facțiunea Cîțu activând sub sigla PNL, președintele statului și PSD funcționează ireproșabil în favoarea celui din urmă, a mafiei, a partidului de suflet al cleptocrației, a antireformei. PSD i-a oferit lui Cîțu etichetele false și timpul necesar (până la congresul PNL) să-și amâne debarcarea prin pretexte ilare și lipsă de cvorum. Căci PSD știe bine ceea ce unul din dregătorii săi care mai spune din când în când adevărul, Vasile Dâncu, a formulat așa: ”De ce să-l dăm noi jos pe Cîțu? Să fim sinceri, Cîțu e un bun agent electoral pentru PSD”.

Ce înseamnă toată această impostură la scară națională? Că PNL se va scinda și prăbuși în mod aproape cert, dacă Florin Cîțu parvine la președinția PNL. Că PSD, care conduce țara din umbră, sub falsa etichetă a unui partid de opoziție, se va perpetua la cârmă. Că serviciile secrete nu par a sluji intereselor românești. Că românii care doresc reforma, asanarea corupției printr-o justiție demnă de numele ei, precum și democratizarea autentică, se văd nevoiți să-și reia lupta de la zero, din pricina trădării propriilor promisiuni, a netrebniciilor, prostiilor, a ambițiilor deșarte ale unor politicieni neaveniți, ale unor mișei, ale unor impostori, mitomani, hoți, sau incompetenți. 

Or, în complicatele condiții internaționale create de pandemie și de dezastruoasa retragere din Afganistan, care a decredibilizat mai rău decât oricând SUA și i-a umplut de mefiență aliații, punând în pericol stabilitatea și întregul eșafodaj securitar al lumii libere, contează fiecare clipă. Timpul pur și simplu ”nu mai are răbdare” cu balcanismul gâlcevilor, dezbinărilor, conflictelor mărunte, dar eterne și al toleranței față de vanitatea, falsele etichetări și, în genere, găunoșenia liderilor politici.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: