Deși campania lui Trump a avut de suferit, mereu există o soluție

Deși este adevărat că eforturile pentru re-alegerea președintelui Trump au suferit din cauza indisciplinei sale, asta nu înseamnă că nu există un plan.

A candida și fi în funcția de președinte este ca și cum ai trăi în condiții extreme. Doar organismele adaptabile pot supraviețui în atmosfera extrem de corozivă, care este toxică pentru majoritatea lucrurilor vii.

Predecesorii imediați ai lui Trump, Barack Obama și George Bush, au avut deopotrivă darul de a supraviețui pe fondul acestor situații adverse, părându-le impermeabil.

Amândoi au știut să exploateze atmosfera. Obama a râs de atacurile la adresa lui și a intrat în diverse controverse. Bush a fost și mai prudent, dar cu siguranță a profitat de războaiele culturale, în special în privința căsătoriei între persoane de același sex.

Trump, pe de altă parte, are altă abordare. Succesul său politic, așa cum am discutat adesea, s-a bazat în mod substanțial pe darul său de manipularea a mass-media. În orice zi în care veștile sunt proaste pentru președinte, el va încerca să schimbe povestea în favoarea sa.

Poate că lui Trump îi lipsește disciplina și răbdarea pentru a susține o abordare mai subtilă pentru a profita de războaiele înfiorătoare ale culturii. Dar poate fi adevărat că el crede că planul său funcționează.

Ce este mai rău pentru Trump, acuzațiile de rasism ale democraților și jurnaliștilor politici sau o altă zi în care cazurile de coronavirus au crescut? Fiecare politician ar dori să aibă abilitatea de a schimba narațiunea, dar nu orice politician poate sau va îndura loviturile când va fi nevoie.

Dacă Trump a putut câștiga o dată într-o situație în care valul de supărare al populației era maxim, de ce nu ar putea să o facă din nou? Omologii săi din presa politică își fac, cu siguranță, partea lor pentru a stârni noi indignări.

Modalitatea de a pierde este de a-i face pe proprii alegători să renunțe la speranță. Așa ești șters: Știind că înfrângerea este inevitabilă, oamenii tăi nu se deranjează să te mai voteze. Acesta este exact scenariul la care republicanii din Senat transpiră. Asta ajută să explice de ce Trump este atât de defensiv.Pentru popularitatea fanilor.

%d blogeri au apreciat: