Știrile 60m.RO

Tinerii din România și-au pierdut motivația și încrederea în forțele proprii pe perioada stării de urgență

Peste 60% dintre tinerii din România s-au plictisit acasă în perioada stării de urgenţă, iar 56% dintre ei şi-au pierdut motivația și încrederea în forţele proprii, relevă datele studiului Insights PulseZ, un barometru naţional menit să identifice reacţiile şi comportamentele tinerilor în perioada stării de urgenţă.

În plus, potrivit cercetării, întreruperea bruscă a activităţilor cotidiene a condus la dezechilibre emoţionale pentru unii dintre ei.  Studiul Insights PulseZ a identificat, în total, 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgenţă. Mai bine de 50% au simţit lipsa socializării faţă-în-faţă, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoţionale fluctuante şi s-au simţit obosiţi.

„Cu toate că tehnologia face parte din viaţa noastră, iar tinerii sunt obişnuiţi să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacţiunii faţă în faţă îi determină să îşi piardă motivaţia şi încrederea. Mulţi tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simţit lipsa exerciţiilor fizice şi unii dintre ei nu au fost prea încântaţi de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiţi să participe”, a explicat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.

Potrivit studiului, 44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puţin de trei ore. 33% dintre ei au învăţat pentru şcoală şi tot atâţia au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Un procentaj mai mare a fost identificat în rândul celor care au participat la cursuri online, mai bine de 40% optând pentru o astfel de activitate.

De asemenea, unul din patru tineri a ales să îşi petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conţinut de pe canalele de streaming online. Dintre platformele preferate, Instagram a fost cea mai populară, cu şase din zece tineri care au consumat sau creat conţinut. Unul din doi tineri români au preferat să se uite pe YouTube, în timp ce aproximativ unul din patru tineri a folosit TikTok, marcând astfel intrarea platformei de social media în Top 5 cele mai folosite platforme în România de către tinerii între 16 şi 24 ani.

Studiul Insights PulseZ a fost făcut de echipa Vreau să fiu Antreprenor şi Insights, din cadrul Romanian Business Leaders.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 1.115 tineri, cu vârsta între 16 şi 24 de ani, şi este reprezentativ la nivel naţional din punct de vedere al genului, regiunii şi mediului urban-rural. Pe lângă informaţii despre starea emoţională şi activităţile tinerilor din perioada stării de urgenţă, studiul mai cuprinde informaţii şi despre: comportamentul în online şi de consum al tinerilor din perioada stării de urgenţă, preferinţele şi atitudinile tinerilor cu privire la consum, şcoală şi antreprenoriat, ce îi motivează şi ce îşi doresc tinerii în viaţa personală şi profesională.

Vreau sa fiu Antreprenor (VSFA) este un program naţional prin care se urmăreşte promovarea gândirii şi acţiunii antreprenoriale în rândul tinerilor din România.

Sursa: www.g4media.ro

  • PSD, umilit de PNL. Grindeanu cere rotativă, Bolojan refuză categoric
    În timp ce PSD, PNL și restul partidelor de sistem negociază formarea unui nou guvern de uniune, Sorin Grindeanu încearcă să salveze onoarea social-democraților și propune o rotativă a premierilor – adică, pe parcursul mandatului, și PSD să conducă Executivul. Dar PNL, partid aflat la sub 15% în sondaje, umilește public „marele” PSD și respinge …
  • Taxele lui Trump au redus deficitul cu 50%. A salvat economia americană
    În timpul mandatului său, președintele Donald Trump a arătat că patriotismul economic nu este doar un slogan, ci o strategie funcțională. Prin reducerea taxelor pentru companii și pentru clasa mijlocie, Trump a reușit ceea ce părea imposibil: să stimuleze creșterea economică și, în același timp, să reducă deficitul bugetar cu peste 50%. Criticat de establishmentul …
  • Nicușor face conferințe de presă la portiță, umflat de somn și cu bâlbe
    Nicușor Dan continuă să sfideze orice standard de decență publică. Cea mai recentă apariție a sa a fost o așa-zisă conferință de presă… la portița casei, cu ochii umflați de somn, bâlbâindu-se și evitând orice întrebare serioasă. În loc să vină cu soluții pentru problemele grave ale țării, Nicușor pare că se trezește direct din …
  • ANI intervine: Revoltă generală după decizia CCR care vrea să ascundă averile demnitarilor
    Curtea Constituțională încearcă să scoată la lumină mai puțin și să protejeze mai mult: decizia CCR din 29 mai 2025 lovește direct în transparența publică, eliminând obligația de a declara veniturile soților și copiilor în declarațiile de avere. Însă Agenția Națională de Integritate (ANI) contraatacă și trage un semnal ferm: legea e încă în vigoare, …
  • Scandal monstru la Spitalul Pantelimon: Patru medici ATI, acuzați că au ucis pacienți cu bună știință
    România este din nou zguduită de un caz revoltător din sistemul medical: patru medici ATI de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București sunt cercetați pentru omor calificat, după ce ar fi redus intenționat dozele de noradrenalină, provocând moartea unor pacienți în stare critică. Procurorii susțin că doctorii ar fi acționat cu premeditare și în deplină …
Back to top button