Cum sărbătoresc Paștele românii din Italia. Interviu cu Părintele Maxim: Mulți au venit fără să aibă un sentiment religios și aici și-au descoperit credința

Distribuie acest articol!

1. Vă rog să ne explicați părinte, în mare parte, cine sunt românii cărora le vorbiți despre Dumnezeu în Italia: ce locuri de muncă au și cam care mai este legătura lor cu țara?

În Italia noi suntem cea mai mare minoritate: oficial suntem în jur de două milioane, dar practic suntem 4 milioane. E o adevărată Românie micro aproape în fiecare parohie. Românii din Italia sunt cu precădere moldoveni, dar avem și ardeleni, bănățeni sau din toate celelalte părți ale României. Locurile de muncă sunt și ele diferite: depinde de zonă; în zona Romei foarte mulți lucrează în construcții și aici au de-a face cu mulți italieni. Ei sunt respectați și unii au firme. Avem și faimoasele badante, femei care au grijă de bătrâni, dar avem și oameni care lucrează în diverse sectoare: la aprozar, la florărie, în curățenie. Sunt foarte diverși și nivelul cultural e foarte diversificat. Majoritatea au un nivel cultural mediu, dar legătura cu țara e puternică: în sensul că sunt mult mai patrioți decât cei din țară, simt mult mai tare dorul de acasă, tresar când aud un cântec patriotic și ar vrea într-o formă sau alta să se întoarcă; în același timp, nu cred că se vor mai întoarce mulți dintre ei. Copiii lor deja sunt italieni. Cei care au venit prin anii 1990 deja au familie.

2. Cât de închegată e comunitatea ortodoxă română, a doua religie în Italia, după cea catolică?

Comunitatea ortodoxă română este extrem de închegată. Episcopia Ortodoxă a Italiei este cea mai mare ca număr de comunități de parohii pe întinsul țării: sunt 287 de parohii și aproximativ 183 de filii. S-a încercat organizarea românilor de aici în tot felul de comunități, să se formeze comunități, să se formeze o adevărată familie. Pentru că parohiile sunt adevărate familii. E foarte bine închegată comunitatea, mult mai bine ca cea din țară.

Și comunitatea parohială nu se rezumă doar la faptul că oamenii merg sau vin de la biserică, ci desfășoară împreună activități culturale, sociale, se reunesc la anumite evenimente în jurul parohiei în care gravitează câteodată și o asociație culturală. Așa se face că am fost de curând, împreună cu Parohia Ortodoxă de la Borghesiana[1], în vizită la copilașii de la Bambino Gesù cu ajutoare. Aici sunt mulți cu boli grave, au cancer, fac tot felul de tratamente, mulți dintre ei au fost trimiși din țară să moară aici, dar se întorc sănătoși înapoi. Și atât de bine s-a organizat parohia încât cei 31 de copilași la care am fost au primit fiecare, între alte lucruri de strictă necesitate, cadouri particularizate. Doamna preoteasă i-a sunat pe fiecare dintre părinți în parte și i-a întrebat cam ce ar vrea copilul și i-a cumpărat fiecăruia jucăria dorită sau lucrul de care a avut mai mare nevoie, gândindu-se că e mult mai important să-i cumperi ceva particularizat, decât un cadou pentru toți și să te trezești că multora nu le folosește.

3. În una din cateheze ați spus că Biserica trebuie să fie ca o familie. Dincolo de partea religioasă, comunitatea românilor care vin la biserică se ajută? Participă la evenimente comune?

Cred că biserica trebuie să fie o familie și în diaspora, mai mult decât în țară, am observat ce înseamnă o familie (n.r: cu sensul de comunitate, sprijin). Când eram la una din mănăstirile din Episcopia Clujului, la Bistrița, am încercat și eu să transform comunitatea într-o familie și chiar am reușit. Ieșeam în fiecare lună să vizităm un grup de bătrâni sau o casă de copii, tocmai ca să închegăm comunitatea. Aici comunitatea e o familie și prin aceea că în fiecare duminică după slujbă, sigur că acum e mai greu, dar rămâneau oamenii la o cafea și socializau, iar de multe ori slujba se încheia la 12:30 și oamenii plecau pe la 15:00; sau erau evenimente comune, plus că avem multe cateheze.

Aici nevoie de a cunoaște credința e mult mai puternică și preoții de aici se străduiesc să aibă niște credincioși care să poată sta cu fruntea sus în rândurile altor confesiuni.

4. Dar italienii sau persoane de alte naționalități? Vin la bisericuțele românilor?

Avem destul de mulți italieni care vin la bisericuțele noastre. Unii dintre ei rămân catolici, dar unii se convertesc la ortodoxism. Scopul nu este să devină ortodocși, nu suntem o biserică prozelită și n-am fost niciodată; ortodoxia prin natura ei, cu excepția Bisericii Ruse, nu a avut nici contextul istoric să dezvolte o atitudine prozelită. Dar avem foarte mulți italieni care vin inițial din curiozitate, le plac asemănările care există în biserica noastră și regăsesc fervoarea care de multe ori nu o mai regăsesc în bisericile catolice, deși sunt și comunități catolice foarte puternice aici și foarte frumoase. Noi avem în comunitățile pe care le frecventez un italian, care a rămas catolic, este catolic, dar în fiecare dimineață el dechide și închide biserica ortodoxă: vine, salută pe toată lumea, aduce pomelnicul la altar, după care stă și se roagă și rămâne la noi la slujbă, deși el a rămas catolic.

5. Vă propun să avem o comparație. Italienii au avut în urmă cu ceva timp sărbătorile pascale în  scenariul roșu. Care era atmosfera din Italia în acele zile? Cum au petrecut Paștele italienii? Întreb deoarece în România, la aceste sărbători pascale, oamenilor li se va permite participarea la slujbă.

În perioada respectivă chiar am călătorit. Am substituit un preot care avea o persoană confirmată cu Covid-19, pe preoteasă, și trebuia să stea în izolare. Eu am să vă spun că italienii sunt mult mai docili la ceea ce înseamnă legile, dar și aici s-a văzut o ușoară larghețe: au avut voie să meargă la cea mai apropiată biserică și ei, cu o declarație pe proprie răspundere; să nu credeți că au fost nevoiți să stea în casă dacă a fost scenariul roșu. Am văzut destul de mulți italieni în acele zile la biserică, după care, dimineața când eu mergeam la biserică, șoseaua era aproape goală, dar la întoarcere foarte multă lume călătorea.

A exitat un contrast între ceea ce spunea legea și ceea ce făceau ei.

6. Imediat după sărbătorile Pascale din Italia autoritățile au relaxat măsurile în 6 regiuni, cu toate că numărul morților trecea de 400 zilnic. Vă întreb în calitate de cunoscător al lumii bisericești, chiar și în privința celei catolice: au mers italienii în ultima jumătate de an mai mult la biserică? Se manifestă această dorință a oamenilor de a se ruga? Dar pe români? Cum îi simțiți în al doilea an de pandemie?

Trebuie să precizăm un lucru: populația italiană este cea mai îmbătrânită din Europa. Într-adevăr se moare, dar mor oamenii care sunt trecuți de o anumită vârstă și au anumite comorbidități. Sigur că ei stau mai mult acasă, iar tinerii nu prea merg ei la biserică, doar unele comunități care sunt mai fervente. Cu siguranță că dorința oamenilor de a se ruga a crescut, dar în ceea ce-i privește pe catolici s-a manifestat mai mult individual. Văd destui tineri și la ei la biserică.

În ceea ce-i privește pe ai noștri, dimpotrivă, vin cu aceeași fervență, chiar cu mai mare fervență. Din motive ce țin de aceste restricții am fost nevoiți să mutăm slujba la 5 sau la 6 și cu toate acestea oamenii vin. Bisericile sunt pline. Ceea ce am observat, spre deosebire de România, că și românii din Italia (poate s-au luat după italieni) sunt mult mai disciplinați: dacă acolo e pus semnul în biserică omul nu se mișcă, păstrează distanța, își ia masca, nu vine să facă spirit de frondă, nu protestează. Au înțeles foarte bine și ei că nu e bine să tulburăm cele din afară ca să nu fim tulburați cu cele din interior.

7. Care este acum atmosfera în Italia? Dincolo de cifrele de zi cu zi din pandemie? În România se observă cel puțin o oarecare oboseală, un anumit ecou permanent alături de care trebuie să învățăm să trăim…

În 12 aprilie (n.r.: când a fost adresată întrebarea) plouă, dar dincolo de evenimentele de zi cu zi lumea este veselă și iese pe stradă, se plimbă, tinerii fiind în parcuri. Uneori mai văd și oameni în vârstă. Atmosfera în sine este apăsătoare pentru că s-au pierdut foarte multe locuri de muncă și nu se știe exact ce va urma. Mai există și aici protestatari, dar mai puțini. Există o formă de oboseală, de frică și o dorință de a scăpa de tot ce înseamnă restricții. În același timp, nu există aceeași nebunie cu vaccinul care există la noi în țară. Ei au început să vaccineze pe categorii de persoane defavorizate sau expuse. Așa încât rândul meu ca tânăr o să fie în Italia spre finalul anului…

8. Cum vă pregătiți pentru săptămâniile următoare? Ce fel de slujbe sunt organizate (am văzut că se pun multe întrebări la catehezele pe care le organizați frecvent)?

Noi facem slujbele așa cum este rânduiala Bisericii Ortodoxe. Dar probabil o să fie niște modificări în ceea ce privește ora, pentru că ora 10:00 înseamnă stingerea pentru Italia. Probabil că de Înviere o să facem mai devreme slujba, poate la miezul zilei sau cumva. Slujbele n-au avut de suferit în rest, chiar dacă a fost zonă roșie, și nici oamenii n-au fost restricționați să vină nici în Italia. Asta e o falsă problemă pe care mass-media o pune: doar în România sunt privilegiați oamenii să meargă la biserică! Nu! Nici în Italia, deși a fost în zonă roșie Lazio, nu au fost restricții să meargă omul la biserică, ci doar să meargă la cea mai apropiată parohie.

9. Cum îl simţiţi pe românul din Italia din perspectiva continuităţii religioase? Rămân ei alături de biserica ortodoxă (ne referim la marea majoritate)? Sau sunt care merg și la alte culte, poate mai populare în Italia?

Am întâlnit foarte mulți oameni care au venit în Italia fără să aibă un sentiment religios puternic și aici și-au descoperit credința, au devenit apropiați de biserică și de spiritualitate. Poate și pentru că biserica în Italia, în diaspora, are și un rol identitar. În principiu ei mai merg și pe la greco-catolici, mai trec și pe la catolici din când în când, dar de obicei sunt destul de consecvenți. Acum depinde și de zona din care vin din România și cât de departe e comunitatea. De când Presfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a deschis comunități în aproape toată Italia, în Roma sunt vreo 20 de parohii românești, nu mai prea au scuză în sensul acesta al locației sau distanței și nu mai prea merg la catolici, decât dacă mai au prieteni din când în când. Oriucm, ei sunt fericiți cu bisercile lor: dacă nu le convine la una merg la alta și există o dinamică a vieții religioase. Plus că moldovenii sunt mai râvnitori decât noi și lucrurile sunt luate mult mai în serios decât sunt luate de multe ori în Ardeal.

10. Cum cunlucrați cu reprezentanții Bisericii Catolice? Care sunt relațiile? Există ele?

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei conlucrează foarte bine cu reprezentanții Bisericii Catolice. Ca dovadă că o mare parte din parohiile de aici își au sediul în biserici catolice, unde preoții noștri slujesc alternativ cu cei catolici sau au primit dreptul să slujească, în cele mai multe cazuri pentru o chirie modică. În acest fel relațiile cu cei catolici sunt extrem de bune și în cele mai multe situații fructoase. Ei sunt bucuroși că anumite biserici nu sunt date, nu dispar și nu-și pierd rolul cultic pentru care au fost destinate, iar în același timp noi suntem bucuroși că ne tratează cumsecade și chiar avem relații la nivel diplomatic: Preasfințitul cu Papa sunt în bune relații; și când a fost Papa în țară ați văzut Episcopul Vicar al Italiei, Preasfințitul Atanasie, a fost cel care l-a însoțit peste tot și a fost un fel de respect al catolicilor pentru comunitatea românească de aici.

11. Problema pentru un om când merge în străinătate e limba. Vă urmăresc catehezele de ceva timp și observ că primiți întrebări foarte punctuale de la enoriași: de la problema drugurilor la tineri până la recomandarea ca nunta să nu aibă loc în post. Iar răspunsurile, pe lângă niște sfaturi pur normale și de bun simț, își găsesc cumva un exemplu și între sfinți/lumea credinței. E această modalitate, din ceea ce ați simțit dvs. deja de atâția ani, una prin care reușiți să-l atrageți pe om mai ușor spre adevărata credință?

Chestiunea cu limba este într-adevăr delicată. De aceea de foarte multe ori sunt forțat să spovedesc în limba italiană. Se simt (n. r.: tinerii/ minorii) mai acasă dacă vin să se mărturisească în italiană. La cateheză de foarte multe ori când discutăm cu ei întrebările vin în română, după care copilul se blochează, și insist să pună întrebarea în italiană. Important e să fie catehizat, să poată să stea față în față cu ceilalți și să nu le fie rușine de credința lor, să aibă nivelul de cunoștințe pe care îl au și ei. Frații catolici fac o cateheză serioasă și asta ne motivează și pe noi.

Cât privește catehezele, după cum ați observat și la cele mai recente, eu sunt pe principiul că nu trebuie să vorbesc foarte mult, deoarece am mai avut emisiuni și îmi cunosc vocea, timbrul. Nu sufăr de boala aceasta de a mă auzi în van. Atunci am preferat să rezum la câteva minute și să las loc întrebărilor, iar ele mă surprind. De obicei, când fac o cateheză, încerc să sondez și să văd cam care sunt preocupările. Acum pregătim o cateheză cu adulții de la Parohia de la Borghesiana și părintele a convenit să lase o cutie în care fiecare să adreseze întrebări nesemnate, ca să putem să ne orietăm pe baza preocupărilor lor.

Cateheza nu este o modalitate de a atrage pe cineva atât de mult, pentru că noi nu suntem o biserică prozelită, ci mai degrabă de a educa și a fortifica. Oamenii au venit la liturghia darurilor. Mulți dintre ei vin pentru prima dată, deoarece în țară n-au participat la această liturghie și au fost curioși: pun întrebarea ‘de ce nu ridicați mâinile la rugăciunea Împărate ceresc?’ Și atunci trebuie să le explicăm, pentru că e important ca ei să cunoască, nu-i vrem ca participanți pasivi, ci ca oameni care știu ce înseamnă spiritualitatea și se fortifică. Altfel nu putem să fim o familie dacă nu cunoaștem lucrurile, nu există secrete, apropo de faptul că biserica e o familie.

Eu caut să-mi exemplific anumite lucruri și să nu spun nici chestiuni exagerate, nici lucruri care țin de secolul IV. Biblia nu a fost scrisă în secolul XX, dar de multe ori se poate citi în secolul XXI prin ochiul omului de azi și își are actualitate mesajul. Nu modificăm cu nimic conținutul dacă îl exprimăm într-un limbaj mai accesibil. Aceasta este părerea mea.

12. Păstrează românii din Italia tradiția? Roșesc ouă? Fac cozonac? Ce fel de mâncăruri ați auzit că pregătesc?

În diaspora, sentimentul acesta al apartenenței naționale, devine precum am zis, mai pronunțat. Dacă e legat și de anumite aspecte religioase, capătă o conotație aparte. Să știți așadar, că am fost plăcut surprins de cât de mult țin românii atât la tradițiile religioase, cât și la cele gastronomice. Am avut chiar experiența, anul trecut, când era lockdown, să binecuvintez bucatele direct în casa oamenilor, nu la biserică. Ca atare, am fost plăcut surprins să văd diferite obiceiuri și tradiții culinare și religioase, specifice mai multor zone Românești.

Citeste continuarea AICI


Distribuie acest articol!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: