Cum își terorizau victimele masonul Nicolae Cristescu și interlopul Petre Geamănu
Fostul patron al FC Rapid, Nicolae Cristescu, este acuzat de procurorii DIICOT de constituire a unui grup infracțional și de șantaj în formă continuată după ce ar fi încercat, alături de Petre Geamănu, să oblige un om de afaceri la plata unei datorii fictive în valoare de 600.000 de euro. De frică, victima a fugit din țară și s-a ascuns în Franța.
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de procurorii DIICOT care au instrumentat ancheta în cazul grupării conduse de Petre Ilie, zis Petre Geamănu, fostul finanțator al Rapidului, Nicolae Cristescu a intrat în atenția autorităților din septembrie anul trecut. Tot de atunci, acesta a fost urmărit de echipele de filaj ale Poliției, care i-au monitorizat toate întâlnirile. Afaceristul a fost filat atât la restaurantul pe care îl deține în comuna Tărtășești, județul Dâmbovița cât și pe malul lacului Străulești, administrat de Geamănu.
Conform anchetatorilor, prima plângere legată de numele lui Cristescu a fost depusă la data de 08 septembrie 2020, când polițiștii bucureșteni ai Serviciul Grupuri Infracționale Violente, au fost sesizați de un dezvoltator imobiliar, care le-a povestit că, în urmă cu o zi, ar fi fost amenințat cu bătaia, atât el cât și familia lui, de către Petre Geamănu, care încerca, astfel, să-l convingă să-i plătească o datorie fictivă, în valoare de 600.000 de euro.
În plus, conform unor surse din rândul anchetatorilor, reclamantul a explicat faptul că temutul lider lider interlop nu a acționat singur, ci sprijinit de afaceristul Nicolae Cristescu, fost patron al FC Rapid, cunoscut în lumea interlopă drept Jupuitu sau Nicu Mincinosu și un anume Constantin Bălan. După ce s-au documentat în legătură cu Nicolae Cristescu, anchetatorii l-au caracterizat pe acesta drept „o persoană abilă, care în afara legăturilor sale cu persoane din clasele de elită ale societății, a aderat la grupul infracțional organizat cercetat în prezenta cauză pentru a se bucura de privilegiile oferite de apartenența la o grupare violentă de renume și pentru a obține importante sume de bani prin metode ilicite”.
Petre Geamănu l-a pus să plătească 600.000 de euro
În ce privește plângerea dezvoltatorului imobiliar, polițiștii și procurorii DIICOT au stabilit că, în cursul lunii septembrie 2020, Petre Gemănu i-ar fi imputat afaceristului o datorie de 600.000 de euro, invocând o pretinsă neloialitate în afaceri a acestuia față de foștii asociați, care, în acest fel, ar fi fost prejudiciați cu suma calculată de Geamănu.
Procurorii au stabilit că, în cursul anului 2014, persoana reclamantul a dezvoltat la Chiajna, un proiect tip bloc regim P+7, împreună cu asociatul său Florin Ilie, un nepot al lui Petre Geamănu.
Cu prilejul demarării proiectului, cei doi dezvoltatori s-au asociat cu o a treia persoană , care a investit suma de 110 000 euro, bani împrumutați, care nu a dorit, însă, să fie înregistrată în actele firmei, dar urma, conform înțelegerii verbale, să primească jumătate din profitul obținut în urma investiției.
După finalizarea proiectului, profitul obținut a fost reinvestit, cu acordul tuturor celor trei asociați, într-un proiect de două blocuri, construit în vecinătatea primului, iar cu această ocazie bărbatul a investitit, suplimentar, încă 22.500 euro. Aceste două noi blocuri au fost finalizate și vândute integral până în anul 2016, motiv pentru care, în aceeași formulă, a fost demarat un nou proiect imobiliar de trei blocuri, tot la Chiajna.
Lucrările s-au finalizat în 2018, când bărbatul care investise „la negru” s-a arătat nemulțumit cu privire la modul de calcul al profitului. Împreună cu ceilalți doi asociați a decis să se retragă, cu încasarea părții corespunzătoare din profitul obținut (aproximativ 455.000 de euro, din care au fost scăzute sumele încasate până la acel moment).
Dezvoltatorul imobiliar a povestit anchetatorilor că, în cursul lunii septembrie 2020, a început să primească, dintr-o dată, mesaje de amenințare din partea lui Petre Geamănu. Inițial, a crezut că este o încercare a fostului său asociat de a obține bani în plus, motiv pentru care a apelat la Nicolae Cristescu, despre care cunoștea că este prieten cu temutul lider interlop.
În aceeași zi, fostul patron al Rapidului i-a transmis victimei că solicitările lui Petre Gemănu nu sunt o farsă ci sunt reale, iar acesta îi pretinde 600.000 de euro.
Cristescu i-a oținut victimei „o reducere”
Geamănu susținea că acești bani i se cuvin, de fapt familiei sale, care îl împrumutase cu bani pe bărbatul retras din afacere și care fusese de acord să renunțe la orice pretenții contra sumei de 455.000 de euro.
Din acest moment, rolul lui Cristescu, zis Jupuitu, în extorcarea victimei a devenit, spun procurorii, unul extrem de important.
Acesta i-a transmis că a stat de vorbă cu Petre, care i-a transmis noi amenințări și l-a sfătuit să discute cu liderul interlop, pentru că este un om deosebit de periculos care, atunci când spune ceva, obișnuiește să se țină de cuvânt.
Întâlnirea respectivă a avut loc la data de 08 septembrie 2020, în jurul orei 14.00, la restaurantul Vlăsia din Tărtășești, care îi aparține lui Cristescu.
Petre Geamănu a venit la discuție însoțit de trei dintre locotenenții săi Georgian Ticu, Florian Dorel Lungu și Solomon Sotir zis Pufi. Pentru a-l initimida și mai mult pe bărbat, i-au luat telefonul mobil, după care l-au spus unei percheziții corporale, pentru a se asigura că nu a fost la Poliție și nu are asupra lui tehnică de înregistrare.
Apoi, spun anchetatorii, a urmat un adevărat proces, în care victima a fost acuzată că a înșelat familia lui Petre Geamănu, în condițiile în care l-ar fi păgubit pe „fostul lui socru”, care era, de fapt, adevăratul creditor al bărbatului care alesese să se retragă din afacere și care, de altfel, primise cei 55.000 de euro.
La sfârșitul „procesului”, Petre Geamănu l-a condamnat, inițial, la plata sumei de 600.000 de euro, după care a revenit asupra sentinței și i-a redus pedeapsa la 450.000 de euro.
Câteva zile mai târziu, Cristescu a intervenit din nou și i-a transmis dezvoltatorului imobiliar că a vorbit din nou cu Petre și că i-a obținut o reducere substanțială, în sensul că toată datoria s-a redus la 120.000 de euro. Mai mult, liderul interlop accepta plata și în mai multe tranșe, iar în semn de omenie îi lăsa răgaz o lună întreagă până la achitarea primei sume de bani, care trebuia să fie în valoare de 20.000 de euro.
Interlopii au fost filați de Poliție
Ulterior, au existat mai multe întâlniri la hanul lui Cristescu, dar și pe balta de la Străulești, administrată de Petre Geamănu, toate supravegheate de echipele de filaj ale polițiștilor.
Terorizat de presiunile interlopilor, bărbatul ajunsese să nu mai poată dormi și să încuie ușile în mod obsesiv. În cele din urmă, după ce a obținut mai multe amânări de plată, a fugit în Franța și s-a stabilit la Paris.
Prezentat instanței Tribunalului București cu propunere de arestare prevenitivă, Nicolae Cristescu va fi cercetat, totuși, sub control judiciar. În același timp, Petre Geamănu și fostul luptător Eugen Preda au fost arestați preventiv, alături de alte cinci persoane, în dosarul în care sunt acuzați de cămătărie, șantaj și constituire de grup organizat, în vederea comiterii de infracțiuni.
Procurorii DIICOT i-au reținut miercuri pe Petre Ilie, zis Petre Geamănu, Eugen Preda, liderul grupării Luptătorii, Florin Ilie, zis Florin Ciocolată, Radu Ilie, Nicolae Cristescu, zis „Jupuitu”, sau „Nicu Mincinosu”, Terente Stoica, Marius Nomoloșanu, Marian Ilie, zis Marin Geamanu, Solomon Sotir și Împărățel David Onoriu și au cerut, joi, Tribunalului București, arestarea lor preventivă a acestora. Instanța a judecat propunerea procurorilor, dar a amânat pronunțarea pentru vineri, după ce ordonanțele de reținere au expirat.