Politică

Cum a scăpat Mircea Geoană de o anchetă penală! Spălare de bani și trafic de influență

Mircea Geoană a fost acuzat că s-ar fi folosit de influența sa pentru a obține sume de bani pe care urma să le folosească în campania electorală de la alegerile parlamentare din 2008. Șerban Pop a fost cel care l-a denunțat pe fostul lider PSD în rechizitoriul în care fostul șef al Fiscului a fost trimis în instanță pentru luare de mită. Însă, în luna decembrie a anului trecut, procurorii sistemului au clasat acuzația lui Geoană.

Fostul adjunct general al NATO a fost denunțat de Pop de abia în anul 2017, însă procurorii au descoperit că fapta era prescrisă încă din 2013.

Fostul șef al Fiscului a ajuns să-l denunțe pe Geoană cu câteva zile înainte să fie condamnat la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență în dosarul în care au fost trimiți în judecată și fosta șefă DIICOT Alina Bica și omul de afaceri Horia Simu.

Șerban Pop a recurs la această variantă în încercarea de a-și înjumătăți pedeapsa, însă fără succes. Acesta a fost găsit vinovat că a primit mită în valoare de 230.000 de euro de la Simu. Suma de bani trebuia să ajungă la Bica, în așa fel încât omul de afaceri să poată scăpa de un dosar penal.

Cu un an în urmă, în 2016, Șerban Pop a fost denunțat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu că i-a cerut 5 milioane de euro pentru a-l ajuta să obţină o rambursare TVA de 48 de milioane de euro aferentă unei operaţiuni comerciale dintre Petrom şi Petromservice. Însă, procurorii au putut să demonstreze că Pop a primit doar 2,5 milioane de euro.

În decembrie 2019, Pop a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită de la Vîntu, însă procurorii au clasat acuzația care îl viza pe Geoană pentru că fapta era prescrisă încă din 2013.

Astfel, fostul lider PSD nici măcar nu a putut fi anchetat pentru că presupusele fapte au fost descoperite prea târziu și chiar prescrise între timp. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button