Cu ce se ocupă și cum mai arată artistul Puya în 2020?
Artistul în vârstă de 41 de ani chiar el a mărturisit, la un moment dat, faptul că s-a schimbat foarte mult de-a lungul anilor și că nu mai este ”omul ăla care era la 20 de ani”. Cel care activează pe scena hip-hop din anul 1994 și cunoscut pentru apartenența sa în trupa ”La Familia” a reușit să însemneze o filă importantă în marea carte a muzicii românești, alături de Tudor Sișu, colegul lui de trupă.
Dar, odată cu trecerea anilor, Dragoș Gărdescu, alias Puya, s-a schimbat, iar în viața lui a apărut o tânără, Melinda, pe care o iubește și o respectă, s-au căsătorit și au împreună trei fetițe. În anul 2011, cei doi s-au căsătorit.
Cu ce se ocupă acum Puya, după ce pandemia ”l-a pus pe pauză”
Dragoș Gărdescu, la fel ca orice artist, a avut un an greu până acum, după ce pandemia de coronavirus l-a obligat, într-un fel sau altul, să renunțe pentru o perioadă la concerte și evenimente. Începând de anul trecut, artistul, Melinda și cele trei fetițe ale lor fac naveta între București (cartierul Sălăjan, acolo unde locuiește de ani buni) și marginea Capitalei, unde au o căsuță. Dar între aceste mutări, cântărețul nu a stat cu mâinile în sân și a lansat albumul ”Aventurile domnului Puy”, o piesă cu Andra și Guz, un vlog, dar și un vin care se găsește în două variante, și anume alb și rose. Mai mult decât atât, ca să fie pe ”tradițional”, Puya chiar și-a imprimat chipul pe eticheta sticlelor.
Cum a început povestea de dragoste dintre Puya şi Melinda
Melinda și Puya s-au cunoscut în anul 2006 și de atunci sunt de nedespărțit. În anul 2011 aceasta i-a devenit soție și i-a dăruit trei fete.
„Știi cum se zice: ai grijă ce-ți dorești, că se poate întâmpla! Eu tot timpul m-am rugat să fiu eu singur în casă cu o grămadă de femei și mi s-a întâmplat. Doar că una e nevastă-mea, trei sunt fetele și una e soacră-mea. E un pic diferit. Pe de altă parte, nu pot să cânt ce cântam când aveam 20 de ani. Nu mai sunt omul ăla care eram la 20 de ani. Am cu totul alte chestii în cap. E și normal să faci ceva adecvat cu vârsta ta. Nu pot să mă dau acum puștan, că sunt șmecher, sunt vagabond, dar eu, de fapt, mi-am dus copiii dimineața la școală”, a povestit Puya.
Puya se declară foarte fericit că are trei fiice deoarece fetele, spune el, „sunt mai cuminți, sunt iubitoare”.
„Fetele sunt mult mai docile, sunt cuminți, sunt iubitoare. Noi eram trei băieți și o fată, cea mai mică. Nu vrei să știi ce era în casă. Eu sunt mulțumit că sunt trei fete. O să am și trei băieți, ginerii. Ăia vor fi băieții mei. De abia îi aștept! O să fie cei mai buni prieteni ai mei”, a precizat artistul.
Sursă text: cioa.ro
Sursă foto: pagina de Facebook – Puya