Știrile 60m.RO

Comisia Europeană verifică vânzările online de măști, combinezoane și geluri dezinfectante și atrage atenția asupra „remediilor miraculoase”

Comisia Europeană a lansat o serie de testări ale produselor puse în vânzare online în timpul pandemiei de coroanavirus, precum măști, combinezoane de protecție, geluri dezinfectante, cu scopul de a se asigura că nu reprezintă niciun pericol și respectă normele europene, anunță AFP.

Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a atras marți atenția împotriva produselor, uneori prezentate ca ”remedii miraculoase”, promovate intens pe internet în timpul crizei provocate de noul coronavirus. Acesta a denunțat ”comercianții care găsesc noi modalități de a exploata vulnerabilitatea consumatorilor și de a ocolo controalele existente în timpul pandemiei”.

La data de 1 iulie, au fost lansate 63 de notificări prin sistemul european de alertă rapidă privind măști și alte 10 notificări referitoare la combinezoane, dezinfectanți de mâini și ”baghete” de dezinfectare cu UV.

În acest contextul, Comisia Europeană a luat măsuri de urmărire, solicitând cooperare din partea principalelor platforme de vânzări online, precum Amazon, Ebay, AliExpress sau Cdiscount.

”Demersul a constat mai ales în a le cere să retragă foarte repede un număr de anunţuri şi de produse de pe platformele online”, a precizat Reynders într-o conferinţă de presă.

Comisarul european pentru justiţie a fost în contact cu responsabili vamali în China pentru a coopera cu privire la securitatea produselor exportate.

„Au fost lansate anchete cu privire la intrarea pe piaţă a unui număr de produse care prezintă probleme de siguranţă”, a completat acesta.

Testele vor continua să fie efectuate în lunile următoare pe produse legate de coronavirus.

Potrivit raportului anual asupra activității sistemului de alertă, lansat încă din 2003, anul trecut, 31 de țări care participau la acest sistem de alertă rapidă (UE în format 28, Norvegia Islanda și Liechtenstein) au lansat 2.243 de alerte prin respectivul sistem, care a dus la 4.477 de acțiuni de urmărire, înregistrând astfel o creștere de 10% într-un an și de 63%, raportat la anul 2015.

Sursa: www.caleaeuropeana.ro

  • Nu v-a plăcut reforma administrativă a lui Simion? Plătiți taxe imense cu Nicușor!
    Românii au avut de ales: o reformă curajoasă și necesară, propusă de George Simion, sau liniștea mincinoasă promisă de sistem. Au ales „echilibrul” lui Nicușor Dan, omul susținut de PNL, PSD și USR. Iar acum vin nota de plată și trezirea la realitate. În loc de reducerea aparatului bugetar, avem un stat tot mai gras. …
  • Sondaj: Românii consideră că alegerile nu s-au desfășurat corect
    Un sondaj recent arată o realitate îngrijorătoare: majoritatea românilor cred că alegerile nu au fost corecte. Lipsa de transparență, suspiciunile privind manipularea votului și implicarea unor instituții în favoarea anumitor candidați au alimentat neîncrederea. Cetățenii reclamă haosul din secțiile de votare, întârzierile nejustificate, lipsa buletinelor de vot în unele zone și blocajele informatice care au …
  • Ungaria interzice simbolurile LGBT+ pe clădirile publice
    Ungaria a publicat vineri un decret privind interzicerea afişării pe clădirile publice de simboluri care reprezintă minorităţile sexuale, în contextul pregătirilor pentru festivalul Pride de la Budapesta, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Premierul naţionalist Viktor Orban a instituit în ultimii ani mai multe restricţii privind drepturile LGBT+ în numele „protecţiei copiilor”, iar …
  • O majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscale
    O majorare a TVA-ului de la 9 la 19% pentru industria HoReCa va duce la închideri de localuri, la disponibilizări de personal şi la încurajarea evaziunii fiscale, spun reprezentanţii HORA şi FIHR, care reprezintă actorii din zona de restaurante, cafenele, baruri şi hotelărie. Industria de restaurante şi cafenele e o piaţă de circa 11 mld. …
  • România se află pe locul 2 în clasamentul celor mai sărace țări din Uniunea Europeană
    Deși economia României a înregistrat progrese semnificative, aproape 28% dintre cetățeni se confruntă cu riscul de sărăcie și excluziune socială, menținând țara pe locul al doilea în UE la acest capitol. În ciuda unei creșteri economice constante, România continuă să se confrunte cu provocări majore în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială. Potrivit celor …
Back to top button