Politică

Cristian Terheș: A fost adoptat portofelul digital. Sistemul va fi folosit pentru supraveghere și control în masă

A fost adoptat portofelul digital, proiectul a primit vot favorabil în Parlamentul European. Cetățenii se vor  putea identifica și autentifica online, prezența fizică nemaifiind necesară, o practică care ridică probleme de încredere, securitate și confidențialitate.

Europarlamentarul Cristian Terheș susține că sistemul va fi folosit pentru supravegherea și control în masă.

Cu 335 de voturi pentru, 190 împotrivă și 31 de abțineri,  proiectul a fost votat de Parlamentul European, urmând să fie aprobat oficial de Consiliul de Miniștri al UE.

Comoditatea costă

Potrivit unui studiu al serviciului de cercetare al Parlamentului European subliniază că, de la pandemie, furnizarea de servicii publice și private a devenit din ce în ce mai digitală.

Portofelul digital permit utilizatorilor să stocheze și să conecteze date într-un singur mediu, fără întreruperi, pe telefoanele lor mobile.

Comisia arată că această comoditate vine cu prețul pierderii controlului asupra datelor cu caracter personal, în timp ce aceste soluții sunt deconectate de la o identitate fizică verificată, ceea ce face ca frauda și amenințările de securitate cibernetică să fie mai dificil de atenuat.

 Terheș susține că sistemul va fi folosit pentru supravegherea și controlul în masă al populației 

„În aplauzele grupurilor PPE, Renew și S&D, Identitatea Digitală Europeană a fost adoptată de plenul Parlamentului European de la Strasbourg, pe data de 29.02.2024, cu 335 voturi pentru, 150 împotrivă și 31 abțineri. (…)

Eu am votat pentru amendamentul de respingere a propunerii făcut de grupul ID, amendament ce a fost respins la vot; pentru propunerea ECR de amendare a textului, ce a fost respinsă la vot, astfel că textul a rămas nemodificat;  împotriva adoptării textului final.

După publicarea listei de vot vă voi face cunoscut cum s-a votat nominal.

Ca și co-raportor în LIBE din partea Grupului ECR m-am opus vehement Identității Digitale Europene, care creează sistemul pentru supravegherea și controlul în masă al populației.

Sistemul va fi folosit și pentru tranzacționarea monedei euro digitale.

Datorită mie s-a prelungit acest dosar cu circa un an și jumătate. Acum, pe ultima sută de metri, împing în Parlament toate propunerile care cu greu vor trece în următoarea legislatură.

Dacă doriți să vă fie respectate drepturile la nivelul UE, nu votați la europarlamentare cu trădătorii de la PSD, PNL și USR”, a avertizat Cristian Terheș.

Ursula von der Leyen, despre  o identitate ”electronică europeană sigură”

„De fiecare dată când o aplicație sau un site web ne cere să creăm o nouă identitate digitală sau să ne conectăm cu ușurință printr-o platformă mare, nu avem idee ce se întâmplă cu datele noastre în realitate.

De aceea, Comisia va propune o identitate electronică europeană sigură.

Unul în care avem încredere și în care orice cetățean îl poate folosi oriunde în Europa pentru a face orice, de la plata taxelor până la închirierea unei biciclete. O tehnologie în care ne putem controla ce date sunt folosite și cum”, declara recent Ursula von der Leyen.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Un comentariu

  1. Da, comoditatea ne face vulnerabili. Aceasta că și tehnologiile avansate, fie și numai daca luăm în calcul viteza de prelucrare a datelor, fata de puterea noastră, ce e și în funcție de nivelul gradului civic atins, și tot nu depășim ce creeam in sprijin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button