Politică

Crin Antonescu, despre candidatura trântorului de la Cotroceni: „Asta i-a mai rămas lui Iohannis”

Președintele Klaus Iohannis își dorește, de fapt, să preia conducerea Partidului Național Liberal, a spus Crin Antonescu.

Nu înțelege „de ce vrea să fie senator”, a mai arătat Antonescu.

„(…)toată discuția din ultima săptămână cred că pornește de la o dorință a domniei sale. Nu s-a exprimat public, dar nu ar fi avut loc toată discuția asta dacă nu ar fi fost un semn de la domnia sa”, a afirmat Crin Antonescu, întrebat dacă îl vede pe Klaus Iohannis trecând de la funcția de președinte la cea de senator, arată sursa citată.

Iohannis, președintele PNL?

„Eu cred că asta se va întâmpla. Dar pentru așa ceva nu e neapărat nevoie să ai calitatea de senator. De ce dorește să fie senator, asta nu știu. Toate ipotezele internaționale, spectaculoase, au căzut rând pe rând și probabil că asta i-a mai rămas”.

„Eu nu sunt bine plasat ca să spun ce se întâmplă în interiorul PNL, în afară de nemulțumirea unor oameni care eventual pleacă, și de discuții tradiționale, pe la colțuri, văd că nu se întâmplă nimic. Există un optimism și o solidaritate în legătură cu candidatura domnului Ciucă și în legătură cu viitorul partidului”, a mai declarat fostul șef al PNL.

Întrebat dacă PNL va fi afectat 

„Asta ne pot spune sociologii. E dreptul domniei sale să candideze, nu îl împiedică nimeni, chiar și fără modificare de lege. Poate să candideze fie independent, menținându-și condiția de președinte până la capăt, fie demisionând pe ultimele două luni din mandat ca să fie pe lista PNL. Dacă este în interesul PNL ca Iohannis să fie pe listele lor, asta poate răspunde PNL. Verdictul final îl dau candidatorii”.

Liberalii și Klaus Iohannis  se vor  ”trage reciproc în jos” 

„De data asta e în loc candidatura domnului Ciucă la prezidențiale, că totuși domnul Ciucă candidează, dar și soarta PNL-ului. Cum va aprecia PNL, așa va face. Eu nu fac pronosticuri electorale, pot doar spune că e un pic jenant faptul că nici președintele Iohannis, nici PNL, nu iau o opțiune clară, nu justifică și nu pun în practică. E un fel de așteptare în pândă așa și asta dă un sentiment neplăcut”.

Ce va face PSD

„Estimarea mea e că PSD nu va vota această modificare a legii pentru o persoană, respectiv Iohannis, iar la capătul acestei peripeții de o săptămână, PNL va fi puțin lăsat în offside de imagine”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button