Politică

Coruptul Preoteasa se numește singur în CA-uri: bani publici pentru Dubai, cu gir politic de la PNL

Șeful CFR Călători, Traian Preoteasa, a fost numit în Consiliul de Administrație al SCRL Brașov, companie al cărei acționar este tocmai CFR Călători. Numirea, una ilegală, căci o persoană nu poate face parte din mai mult de două consilii, îl ajută pe Preoteasa să achite apartamentul din Dubai unde în acest an va avea de plată peste 100 de mii de euro.

captură ecran ora 16.45, 20 aprilie

Potrivit Metrorex mandatul său expiră la data de 9 februarie 2027. Nu există nicio dovadă, nicio informație publică legate de o eventuală demisie a sa din CA Metrorex SA.

PNL spune una, face alta. Cazul devine și mai grav în context politic. Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, este susținut de Partidul Național Liberal, partid care susține public reforma companiilor de stat și eliminarea sinecurilor.

În același timp, premierul Ilie Bolojan a declarat în repetate rânduri că nu acceptă astfel de practici și că numirile trebuie să fie bazate pe competență, nu pe relații. Realitatea din teren îl contrazice direct.

Adunarea Generală a Acționarilor SCRL Brașov, companie ce are ca acționar CFR Călători, și care include și angajați ai lui Traian Preoteasa a votat numirea șefului lor în Consiliul de Administrație SCRL. De aici șeful CFR Călători va încasa un brut de 17.500 lei pe lună pe lângă salariul de la CFR Călători și o altă indemnizație de la Metrorex SA.

Venitul suplimentar îl va ajuta pe Preoteasa să își achite investițiile imobiliare în Dubai. Preoteasa are de achitat în acest an 439 mii dirhami, adică aproximativ 100 mii euro și va recepționa apartamentul din Keturah Reserve la finele anului. Ultima rată va fi achitată la finele lui 2030, iar valoarea integrală a plăților este de aproximativ un milion de euro.

Noua indemnizație îi va aduce deci aproximativ 24 de mii de euro anual, un sfert din ce are de plată în Dubai.

Legal și nu prea

Manevra a fost îmbrăcată sub formă legală. Potrivit deciziei AGA SCRL, organ din care face parte Viorel Ștefan Condruz, director în cadrul CFR Călători, Preoteasa va ocupa un mandat pe o perioadă de patru ani, între 14 aprilie 2026 și 13 aprilie 2030.

Numirea lui Preoteasa s-ar fi făcut cu aviz AMEPIP, instituție care ar fi aprobat un raport final al cărui conținut nu e menționat de document. Fiind vorba de un mandat pe patru ani și nu de unul provizoriu este de așteptat ca Preoteasa să fi participat la un proces de selecție prevăzut de Ordonanța 109/2011, derulat de o firmă de recrutare.

Deocamdată nu se cunoaște numele firmei, numărul candidaților; se știe doar că majoritatea celor numiți sunt, cum se putea altfel, apropiați ai directorului general Preoteasa la CFR Călători.

Pe lângă Preoteasa, îl mai întâlnim în noul CA și pe Bogdan Aurelian Vasilescu, un apropiat al lui Traian Preoteasa, fost membru CA CFR Călători, Aida Hanganu, director financiar CFR Călători, Victor Manole, director CFR Călători și un anumit Ionuț Costea care nu știm dacă e sau nu e cumnatul lui Mircea Geoană.

Membri „neexecutivi” și nu prea

Faptul că toți aceștia au legături strânse cu CFR Călători e o problemă. Toți sunt membri neexecutivi  iar spiritul guvernanței corporative este acela că acest tip de membri să fie independenți, exteriori companiei în al cărei CA se găsesc.

Astfel Codul de Guvernanță Corporativă al BVB recomandă: „Componența Consiliului și a comitetelor sale trebuie să prezinte un echilibru corespunzător în ceea ce privește competența, experiența, diversitate de gen, cunoștințele și independența membrilor, care să permită acestora îndeplinirea în mod eficient a îndatoririlor și responsabilităților. Este recomandabil ca majoritatea membrilor neexecutivi ai Consiliului sau ai Consiliului de Supraveghere să fie independenți”.

Or, cum pot fi șefii CFR Călători independenți când au pâinea și cuțitul în mână la SCRL.

Dacă va închipuiți că numirea lui Preoteasa și a colegilor săi de la CFR Călători la SCRL Brașov e rodul vreunui concurs savant, riguros, ați putea să vă și îndoiți.

Să ne aducem aminte de faptul că numirea lui Preoteasa ca director general al CFR Călători a fost făcută de o firmă de selecție (termen prea prețios pentru realitățile mundane) care a fost aleasă, ghiciți de cine? De Traian Preoteasa. Acum nu știm care e firma ce a decis că șefii CFR Călători sunt cei mai îndreptăți să ia funcții de administratori SCRL și să mai încaseze vreo 10 mii de lei lunar de aici.

Preoteasa, după cum spuneam, este și membru CA Metrorex, dar și în CA CFR Călători. Din ultima societate nu încasează bani pentru funcția de membru CA, căci e și director general.

Este un mister cum AMEPIP a putut aproba numirea sa pentru că prevederile legale limitează la două consilii de administrație o numire. În forma inițiala, OUG 109 2011 permitea trei consilii, însă legea 187/2023 a limitat prezența unei persoane fizice în doar două consilii.

OUG 34/2023, apărută în mai 2023, introduce o limitare privind numărul de consilii de administrație ale firmelor de stat în care un angajat al unei instituții publice poate fi membru în acest an.

Mai exact, în ordonanță scrie că, ”în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (15 mai – n. red.), personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de subordonare și de finanțare, poate deține calitatea de membru al consiliului de administrație și/ sau de membru al consiliului de supraveghere la maximum două întreprinderi publice sau în organele de conducere ale altor entități deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale al căror sediu se află pe teritoriul României”.

Potrivit documentului, în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a limitării (…) sau de la data numirii, după caz, cei numiți în mai multe consilii de administrație sau de supraveghere vor trebui să decidă în care rămân.

În cazul în care nu fac alegerea până la data amintită, își pierd de drept calitatea de membru din toate consiliile de administrație sau de supraveghere din care fac parte.

Toate aceste artificii făcute de Traian Preoteasa pentru rotunjirea veniturilor sale (nu am fi avut nimic de obiectat dacă Preoteasa ar fi îndeplinit funcția de administrator neexecutiv pro-bono, fără plată, pentru că aceasta muncă nu este una care să îl epuizeze) vin în contextul în care partidul care l-a numit, respectiv Partidul Național Liberal, se bate cu pumnul în piept că dorește curățarea companiilor de stat de interesele parazite.

RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button