Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică care reunește peste 20 de organizații nonguvernamentale pentru cultura română și organe de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, a apreciat într-o declarație eforturile statului de a-și moderniza legislația în domeniul protecției drepturilor minorităților naționale în contextul proceselor de apropiere de UE. În același timp, CNRU arată că sunt încă foarte multe de făcut pentru a depăși „iluzia unor schimbări”. Potrivit declarației, legea din 8 decembrie 2023 nu stabilește în mod clar și măsură deplină drepturile garantate prin Constituție și include o serie de confuzii terminologice, transmite BucPress din Cernăuți.
CNRU susține că Ucraina trebuie să revină la conceptul de asigurare a procesului de învățământ în școli, după cum prevăd tratatele bilaterale ucraineano-române, și nu în clase separate. „Dispar școlile, ca instituții de învățământ, ca să rămână clasele, ca niște rămășițe ale fostelor școli. Mai pe de-a dreptul, instituția școlii în limba minoritarilor dispare. Rămân clase (paralele) cu predare în această limbă, integrate, bineînțeles, școlilor cu predare în limba ucraineană. Dar tratatul de bază dintre Ucraina și România a stabilit în mod expres existența școlilor, nu a claselor (grupelor). Iar această prevedere e un angajament internațional ferm al Ucrainei! Sperăm că acest tratat internațional în relația cu România nu este privită de Kiev ca o simplă hârtie”.
Este menționat faptul că Rada Supremă a respins proiectul de lege al guvernului ucrainean cu nr.10288, discutat cu minoritățile naționale, propunând, în locul acestuia, un alt proiect de lege, redactat și votat în pripă, fără a fi dezbătut în prealabil. „Proiectul Radei Supreme este mult mai restrictiv decât proiectul guvernului. Iar aceasta demonstrează odată în plus că, momentan, establishmentul politic din Ucraina nu are voința necesară de a se alinia prevederilor europene, propriei Constituții și angajamentelor internaționale”, scrie CRNU.
Publicăm în continuare Declarația CNRU, remisă Agenției BucPreess din Cernăuți.
DECLARAȚIE
Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică care reunește peste 20 de organizații nonguvernamentale pentru cultura română și organe de presă din regiunile Cernăuți, Transcarpatia, Odesa și Kiev, apreciază efortul statului ucrainean de a-și moderniza legislația în domeniul protecției drepturilor minorităților naționale în urma solicitărilor UE și organismelor internaționale competente. În același timp, analizând în detaliu parcursul, spiritul și litera schimbărilor legislative adoptate de legislativul ucrainean din ultimii ani, CNRU își exprimă consternarea față de modul în care Rada Supremă a Ucrainei înțelege să rezolve doar de ochii lumii gravele probleme cu care se confruntă minoritățile naționale din Ucraina, inclusiv minoritatea românească, în perioada de după 2017, anul aprobării Legii Educației, adoptând la 08 decembrie 2023 Legea privind modificarea unor legi ale Ucrainei referitoare la Opinia Consiliului Europei și a structurilor acestuia privind drepturile minorităților naționale (comunităților) în unele domenii. E a treia încercare din acest an de modificare a legislației privind regimul juridic al minorităților naționale. Se vede cu ochiul liber că legiuitorii ucraineni revin mereu la propriile legi adoptate anterior nu din proprie inițiativă, nu din profunda conștientizare a necesității de stabilire a unui cadru juridic echitabil în relațiile interetnice din țară, ci sub presiunea instituțiilor europene care, cu toată indulgența pe care o arată Ucrainei, nu pot accepta chiar întrutotul strâmtorarea, prin legi părtinitoare, a drepturilor cetățenilor de altă etnie decât cea titulară.
Prin ce se deosebește actuala lege (completată și modificată recent) de precedentele legi dacă ea creează doar iluzia unor schimbări în loc să stabilească în mod clar și în măsură deplină drepturile garantate prin Constituție și prin angajamentele internaționale ale Ucrainei? Or, Consiliul Europei tocmai acest lucru îi solicită statului ucrainean. Și ce primește drept răspuns? Aceleași vechi prevederi legislative, reformulate și îmbrăcate în haină nouă, în mereu noi legi, adoptate în serie, parcă special pentru a obosi instituțiile europene, și a le pune pe acestea, precum și pe minorităților naționale în fața unui fapt împlinit.
Regretăm faptul că Rada Supremă a respins proiectul de lege al guvernului ucrainean cu nr.10288, discutat cu minoritățile naționale, propunând, în locul acestuia, un alt proiect de lege, redactat și votat în pripă, fără a fi dezbătut în prealabil. Proiectul Radei Supreme este mult mai restrictiv decât proiectul guvernului. Iar aceasta demonstrează odată în plus că, momentan, establishmentul politic din Ucraina nu are voința necesară de a se alinia prevederilor europene, propriei Constituții și angajamentelor internaționale.
Toate cele trei încercări din acest an, având ca obiectiv declarat “îmbunătățirea cadrului legislativ privind statutul minorităților naționale”, în fapt nu restabilesc și nici nu îmbunătățesc drepturile existente până în 2017. O asemenea abordare politică și legislativă contravine literei și spiritului actelor constitutive ale Ucrainei privind comunitățile etnice, în speță Apelului Radei Supreme a Ucrainei către toți cetățenii Ucrainei de toate naționalitățile, din 28 august 1991, Declarației drepturilor naționalităților din Ucraina, din 01 noiembrie 1991, și chiar Legii minorităților naționale din 1992.
Reamintim aici prevederile art.3 din Declarația drepturilor naționalităților din Ucraina, prin care „statul ucrainean garantează tuturor popoarelor și grupurilor naționale dreptul la libera folosire a limbilor materne în toate domeniile vieții sociale, inclusiv în educație, producție, obținerea și difuzarea informațiilor”.
Constituția Ucrainei statuează în mod expres faptul că „la adoptarea unor noi legi sau modificări la legile existente, nu se admite restrângerea conținutului și volumului de drepturi și libertăți existente”. Or, drepturile minorităților naționale constituie parte integrantă a drepturilor omului. Acest lucru este prevăzut de art.1 al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, convenție devenită obligatorie prin încorporarea acesteia în tratatul de bază ucrainean-român. Aceeași Constituție garantează dreptul la educație în limba maternă (art.53).
Dreptul la liberă dezvoltare etnică, ca și dreptul de a studia în limba maternă reprezintă chintesența art.13 din Tratatul din 1997 cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între Ucraina și România. Prin Tratat, Părțile contractante reafirmă că „persoanele sus-menționate au dreptul să fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de școli și instituții de stat pentru învățământ și specializare, situate ținând seama de răspândirea geografică a minorităților respective”. Reamintim aici că, potrivit Constituției, “tratatele internaționale în vigoare, pentru care și-a dat acordul Rada Supremă a Ucrainei, sunt parte integrantă a legislației interne a Ucrainei” (art.9).
În răspăr cu prevederile de mai sus, legea recent adoptată respinge sintagma de școli pentru minoritățile naționale, statuându-se dreptul doar la clase (grupe). O asemenea formulare reprezintă, în fond, o invitație la deschiderea masivă de clase paralele cu limba ucraineană de predare în școlile în care predarea se face în limbile minorităților naționale. O asemenea practică există din 1991. Diminuarea statutului instituțional minoritar de la școli la clase (grupe) în practica ultimilor 30 de ani a condus la dispariția a cca. jumătate din școlile cu limba de predare română care funcționau la momentul destrămării URSS (de la 132 la cca.60). Funcționarea doar a unor clase (grupe) atrage după sine dispariția în genere a școlilor cu predare în limbile minorităților. Mai mult, este bine cunoscut faptul că printre instrumentele de descurajare a deschiderii de clase cu predare în limba română autoritățile ucrainene în repetate rânduri au refuzat deschiderea unor clase cu număr relativ mic de elevi (de 5, până în 10 elevi), deși au încurajat în repetate rânduri deschiderea unor prime clase cu predare în limba ucraineană și cu un număr de 3-5 elevi, în școlile odinioară cu predare integrală în limba română. Dispar școlile, ca instituții de învățământ, ca să rămână clasele, ca niște rămășițe ale fostelor școli. Mai pe de-a dreptul, instituția școlii în limba minoritarilor dispare. Rămân clase (paralele) cu predare în această limbă, integrate, bineînțeles, școlilor cu predare în limba ucraineană. Dar tratatul de bază dintre Ucraina și România a stabilit în mod expres existența ȘCOLILOR, nu a claselor (grupelor). Iar această prevedere e un angajament internațional ferm al Ucrainei! Sperăm că acest tratat internațional în relația cu România nu este privită de Kiev ca o simplă hârtie.
Pe de altă parte, prevederile noii legi se referă la predarea în limbile minorităților naționale în paralel (поряд) cu limba de stat. O asemenea formulare conduce la interpretarea legii de către autorități după bunul plac, așa cum se întâmplă în prezent. Iar poarta ucrainizării prin educație rămâne larg deschisă prin noua formulare a art.6 din Legea învățământului secundar: „lista materiilor (cursurilor integrate) de studiere în limba de stat în clasele (grupele) cu predare în limbile minorităților naționale, care sunt limbi oficiale al Uniunii Europene, poate fi extinsă prin decizia instituției școlare”. Abuzurile de după 1991 ale autorităților, de regulă prin directorii de școli, au dus, prin decizii unilaterale părtinitoare, la extinderea nelegală și nejustificată a listei materiilor care se predau în limba ucraineană. Anume deschiderea mai mult sau mai puțin forțată a claselor paralele cu limba ucraineană de predare și extinderea materiilor cu predare în limba ucraineană după 1991 au avut ca efect ucrainizarea totală a unei serii întregi de școli cu predare în limba română (Stroiești, Forosna, Privorochia, Apșa de Jos, Furmanca, Chitai, Cioara-Murza, Ceamașir, Eschipol, Anadol, etc.), iar lista școlilor care, devenind mixte, sunt la doi pași de a fi complet ucrainizate este și mai mare: Vancicăuți, Mămăliga, Marșinți, Boian, Hagi-Curda, Frumușica Veche, patru din cele 5 școli din fostul raion Reni – Satu Nou, Frecăței, Barta și Cartal etc.
Situația catastrofală a învățământului românesc din regiunea Odesa se explică tocmai prin deschiderea mai mult sau mai puțin forțată a claselor paralele cu limba ucraineană de predare care, încet-încet, le-au „înghițit” pe cele românești, astăzi având aici doar o singură școală cu limba de predare română din cele 21 care funcționau la momentul destrămării URSS. Total nelegale și abuzive au fost ordinele directorilor din patru școli „moldovenești” din fostul raion Reni (Satu Nou, Frecăței, Anadol și Cartal) din totalul de cinci, care, între anii 2020-2022, au dispus extinderea listei materiilor cu predare în limba de stat, la indicații venite de sus, iar acum sunt în faza finală de ucrainizare.
Noua lege nu reglementează libera utilizare a simbolurilor naționale. De asemenea, n-a stabilit modul de folosire a limbilor minoritare în administrație și justiție, modul de reprezentare a minorităților, lăsându-se loc liber arbitrariului. Legea nu ia în considerare toate recomandările Comisiei de la Veneția, ignorându-se astfel opiniile forului consultativ european. Suntem astfel privați de niște drepturi pe care le-am avut deja.
Redactarea în manieră nouă, restrictivă, a vechilor prevederi, care lasă loc interpretărilor, ne întărește convingerea că noua lege nu face altceva decât să demonstreze pe cât se poate de clar adevăratele intenții ale autorităților ucrainene care, în loc să asigure un climat prietenos pentru păstrarea identității naționale a minorităților, repetă, schimbând sloganurile, aceeași veche tactică de asimilare accelerată a acestora.
Având în vedere cele de mai sus, solicităm autorităților ucrainene (Președinția, Rada Supremă, Cabinetul de Miniștri) să facă eforturile necesare pentru a aduce legislația ucraineană în concordanță deplină cu Opiniile Comisiei de la Veneția, cu prevederile Constituției și cu angajamentele internaționale ale Ucrainei, în speță cu art.13 din Tratatul din 1997 cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între Ucraina și România, dar și cu bunul simț. Totodată, solicităm autorităților române să persevereze în dialogul cu Ucraina pentru normalizarea situației în care se află comunitatea românească, îndeosebi educația în limba maternă la toate nivelele. Ucraina trebuie să renunțe la politicile de altădată de marginalizare a comunității românești. Un asemenea demers e cu atât mai necesar și actual astăzi, când românii din Ucraina luptă pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, iar România susține necondiționat Ucraina în actualul conflict cu Federația Rusă. În acest sens solicităm ca în preajma încheierii unui nou Protocol bilateral româno-ucrainean de colaborare în domeniul educației (ultimul fiind expirat încă din anul 2011), pentru convenirea clauzelor acestuia și a întregului text cu doleanțele și solicitările multianuale ale mediului asociativ românesc din Ucraina, inclusiv cu asociațiile pedagogice românești, să fie organizată la București o conferință consultativă tematică.
Solicităm tuturor părților implicate să trateze cu responsabilitate situația comunității istorice românești din Ucraina, care a avut destul de suferit de pe urma fostului regim totalitar, să se comporte față de această comunitate națională autohtonă cu deplin respect, în spiritul bunei înțelegeri, a unei veritabile bune vecinătăți și a edificării unui viitor comun, cu adevărat european.
Membrii Comitetului Coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina,
Eugen Patraș,
vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”
Vasile Bâcu,
președinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți
Marin Gherman,
președinte al Centrului Media BucPress din Cernăuți
Mihai Mecineanu,
președinte al Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Odesa
