Social

Condiţiile de trafic pe Valea Prahovei, subiect de ironii pe internet: „Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: wow ţara voastră e mai mare decât China!”

Şoferii care au vrut să tranziteze, vineri seară, Valea Prahovei au aflat de la aplicaţiile GPS folosite că un drum de 300 de kilometri putea fi parcurs în peste opt ore. Constatarea a dus la un val de ironii pe internet, unde unii dintre utilizatorii reţelelor de socializare au reacţionat: ”Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie / Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: wow ţara voastră e mai mare decât China!”. Alţii au recomandat rute ocolitoare sau autostrada.

Un internaut a postat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o fotografie în care aplicaţia GPS a maşinii sale îi arăta că drumul de la Sibiu la Ploieşti, pe o distanţă de puţin peste 300 de kilometri, putea fi parcurs într-un timp de peste opt ore.

Fotografia a provocat reacţiile utilizatorilor reţelelor de socializare.

Astfel, un alt internaut a scris că, pentru un drum de 112 de kilometri, de la Ploieşti la Bran, în judeţul Braşov, este nevoie de opt ore.

Utilizatorii reţelei de socializare au ironizat situaţia.

”Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie”, a scris un şofer, în timp ce altul a ironizat şi el ceea ce se întâmplă: ”Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: wow ţara voastră e mai mare ca China!”.

Un alt internaut a remarcat: „Erai în Dubai în opt ore şi nu era nici frig”.

Alţii au recomandat rute ”ocolitoare”: ”Mai bine mergeai pe Valea Oltului – Piteşti – Târgovişte”, în timp ce altul a recomandat autostrada.

Drumul Naţional 1 a fost blocat, timp de mai multe ore, pe Valea Prahovei, în urma căderilor masive de zăpadă.

La Sinaia, centrul oraşului a fost închis traficului auto pentru a permite intervenţia maşinilor de deszăpezire. Ulterior, atât circulaţia în centru cât şi cea pe centura staţiunii au fost blocate.

Sâmbătă, aplicaţiile GPS arată că, de la Ploieşti la Braşov, un drum de sub 120 de kilometri poate fi parcurs în peste două ore.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button