Concluzia unui român, după un litigiu cu o companie din energie: Statul nu mai există, a fost vândut și transformat în zone de profit, gestionate de firme care să extragă profit pentru entități ce nu pot fi controlate de legi
Un român a povestit necazurile prin care a trecut cu o companie de energie și felul în care a trebuit să-și găsească dreptatea prin metode proprii, deoarece instituțiile statului i-au sugerat să se „predea” în fața gigantului energetic.
Este vorba despre cazul lui Mircea Berghezeanu, care s-a trezit cu facturi uriașe din partea companiei Electrica, de care aparținea.
Totul a început cu defectarea contorului, care a fost înlocuit abia după șase luni de către companie. La un an de la incidentul cu contorul, omul nostru a primit o factură în care i-au fost trecute și lunile anterioare defectării contorului, dar la prețul majorat ulterior perioadei facturate. Suma: „doar” 8.000 de lei!
Compania a încercat să-l intimideze, iar omul s-a adresat instituțiilor statului, iar acestea i-au sugerat să cedeze în fața oponentului său.
„Arma acestui sistem eșuat a fost din această clipă Umilirea clientului, ca să se simtă insignifiant, neputincios în fața colosului și să nu ridice cumva privirea, să accepte că este vinovat de consum și să plătească cum dictează cel puternic – recunoașteți mecanismul! M-au plimbat o lună de zile între birourile de la Electrica furnizare și Electrica distribuție, fiecare spunând că problema e la ceilalți, că ei nu pot face nimic și că-mi recomandă să-mi eșalonez factură și să o plătesc deoarece legea spune că factura are titlu executoriu – adică pe baza ei vin și-mi vor lua bunuri de valoare dacă nu plătesc. Am apelat la ajutorul celor 2 mecanisme de protecție – Protecția consumatorului și ANRE. Aștia mi-au dat termene pentru răspuns de 30 zile, cu mult peste data la care eu rămâneam fără curent, prin deconectare. Oricum, când au venit răspunsurile am constat că de fapt nu răspund deloc la întrebările mele și că-mi recomandă să mă înțeleg cu tâlharul, că factura este cu titlu executoriu, că să plătesc eșalonat apoi să-i dau în judecată și să aștept justiția să mă apere!”, a dezvăluit Berghezeanu.
Dar românul nu s-a dat bătut și a găsit o cale.
„Ce am făcut – pe 26 iulie am făcut cerere de client Hidroelectrica iar pe data de 29 iulie eram deja aprobat, devenind client Hidroelectrica. Infrastructura de distribuție rămânea aceiași, fiind deservită de Electrica distribuție. Ca la schimbarea unui operator de telefonie, nu am fost nevoit să fac nimic, totul a fost online. Apoi am achitat facturile pe care le știam corecte de la Electrica furnizare, ca să am sold zero la consumul real, citind indexul și calculând de la ultima mea factură plătită pe baza indexului. Ei bine, când ăștia și-au dat seama că m-au scăpat printre degete și că au rămas cu o factură de 8.000 ron pe care nu o pot descărca în contabilitate au început să mă sune și să-mi vorbească frumos.
Prima dată m-au sunat și mi-au spus că am un debit la ei și că îmi fac un serviciu reducând factura aia la 2.300 ron. (…_ M-au sunat după alte zile și m-au întrebat ce fac…. Doreau să vină la mine să le semnez factura care tocmai ce ajunsese la zero lei!!! Le-am spus că tocmai îmi confirmau că am fost victima unei încercări de înșelăciune prin factură de consum falsă și că-i aștept cu toporul pregătit! Au renunțat să mai vină la mine, iar zilele astea am primit pe mail factura fiscală FEF23nr.9652724981 din data de 16.08.2023 cu sold zero”, a precizat gălățeanul.
Concluzia lui Berghezeanu dă fiori pe șira spinării:
„Morala – Statul nu mai există, a fost vândut și transformat în zone de profit, gestionate de firme care să extragă profit pentru entități ce nu pot fi controlate de legi. Noi suntem vânduți la număr de client plătitor între diverse entități când ăștia își mai reglează între ei conturile. Când vor implementa digitalizarea… Dumnezeu cu mila, că atunci te vor lucra din tastatură și nu vei mai putea face NIMIC!”.