Nicușor Dan își ia consilier cu probleme penale: Victor Picu

Nicușor Dan dorește să se alinieze la cerințele clasei politice actuale și înainte de a deveni el un parlamentar penal și-a propus să se înconjoare cu persoane cât mai competente și care deja au experiență în acest domeniu.
Astfel nu putem să ne explicăm de ce Nicușor Dan și-l dorește consilier pe Victor Picu, așa cum nu ne dăm seama de ce Victor Picu insistă să fie consilier și să îi facă rău prin imaginea lui și lui Nicușor Dan.
Victor Picu a fost prins băut la volan. Deși inițial s-a deschis dosar penal, a făcut sistemul cumva ca valorile să se modifice și să iasă din zona penalului:
„S-a făcut o recalculare, nu am calitate în acest dosar, nu s-a întâmplat absolut nimic, probabil că se va închide cât de curând.
Nu sunt condamnat, nu am calitate, a fost o greșeală care s-a întâmplat, un eveniment, și doar pentru că a fost peste 0,4, atunci s-a deschis un dosar, dar acolo s-a făcut o recalculare și se va închide cât de curând”, susține Victor Picu.
Adică înțelegeți voi: s-a făcut o recalculare, pentru barosanii din politică merge, pentru românii obișnuiți nu prea merge.
- EXCLUSIV DOC. Dovada clară despre cum încasa Cătălin Drulă șpăgile de la drumari prin Asociația Pro Infrastructură
- Jaf din banii românilor pentru corupții din partide: Indemnizații de 27.000 lei net la Aeroporturi București, aprobate de Ministerul Transporturilor
- Cea mai proastă carte de vizită a României! Gândacii au pus stăpânire pe trenul spre aeroport: ”CFR – Călătorie plăcută cu gândaci”
- Alegeri pentru Capitală. Cinci institute, acreditate să facă sondaje la ieşirea de la urne
- Diana Buzoianu, chemată la raport în Parlament, după ce 100.000 de oameni au rămas fără apă