Comisarul european pentru sănătate, întrevedere cu Ioana Mihăilă pe tema campaniei de vaccinare

Distribuie acest articol!

Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, vine astăzi la Bucureşti, unde va avea o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, pe tema campaniei de vaccinare în România. Vizita face parte dintr-un plan al CE de a sprijini desfăşurarea campaniilor naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 ale statelor membre.

Potrivit unui anunţ al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, discuţiile se vor axa pe Strategia UE privind vaccinurile şi pe derularea campaniei naţionale de vaccinare în România, precum şi pe calea de urmat cu privire la propunerile din cadrul Uniunii Europene a sănătăţii.

Înaintea reuniunii şi a vizitei la centrul de vaccinare, menţionează sursa citată, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară a declarat: „UE şi-a respectat angajamentul de a distribui doze suficiente, aproximativ 500 de milioane, pentru vaccinarea a 70 % din populaţia adultă a UE. Vom colabora acum cât mai strâns cu statele noastre membre pentru a ne asigura că îşi ating obiectivele în teritoriu“.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: