JUSTIȚIE

Comisarul care a luat nota 1 la concursul pentru șefia IPJ Vâlcea vrea să fie șef la IPJ Olt!

Niciunul dintre polițiștii înscriși la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea nu a promovat examenul. Ba chiar, unul dintre ei a luat nota 1. Este vorba despre comisarul Sorin Oară, fost șef al IPJ Vâlcea.

Comisarul  Sorin Oară nu se lasă însă. Dacă la Vâlcea nu a reușit, el vrea să devină inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La concursul pentru postul din fruntea IPJ Olt s-au înscris Ionuț Ilinca, actual șef al IPJ Olt, comisarul-șef Adrian Mladin, șeful Serviciului Investigații Criminale, dar și comisarul din cadrul IPJ Vâlcea, Sorin Oară, conform gazetaoltului.ro.

Concursul va avea loc în septembrie, fiind amânat

Inițial, concursul pentru ocuparea postului de inspector-șef al IPJ Olt trebuia să aibă loc în luna iulie, însă acesta a fost amânat pentru luna septembrie.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare,

Având în vedere atribuția de verificare a corectitudinii întocmirii dosarelor de recrutare depuse de către candidații înscriși la concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de șef al inspectoratului de poliție județean I la Inspectoratul de Poliție Județean Olt, în termenul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Anexa 3 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare,

Ținând cont de faptul că unul dintre membrii desemnați în comisia de concurs este în imposibilitate de prezentare la comisie în perioada prevăzută pentru îndeplinirea atribuției sus menționate,

Cu data prezentului anunț, proba „interviul structurat pe subiecte profesionale”, la concursul organizat în vederea ocupării funcției vacante de șef al inspectoratului de poliție județean I la Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prevăzut la poziția 1 din statul de organizare al unității, cu recrutare din sursă internă, din rândul ofițerilor de poliție din cadrul M.A.I. care îndeplinesc condițiile legale, va avea loc în data de 07.09.2022.

Totodată, precizăm că proba se va desfășura la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, din municipiul Bucureşti, str. Mihai Vodă nr. 4 – 6, sectorul 5, cu respectarea următorului grafic:

instructajul candidaților: ora 14.00;
desfășurarea interviului pe subiecte profesionale: ora 14.15;
afișarea grilei de apreciere: la finalizarea interviului desfășurat cu ultimul candidat;
afișarea rezultatelor: după ora 16.00 (în raport de numărul candidaților).
Perioada limită de depunere a eventualelor contestații – în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor, respectiv 08.09.2022.

Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor la această activitate se va realiza în perioada 09.09.- 12.09.2022.

Afișarea tabelului cu rezultatele finale se va realiza în perioada 08.09-12.09.2022, în funcție de existența/inexistența unor eventuale contestații”, a informat Poliția Română, la 21 iulie 2022.

În decembrie 2019, Sorin Oară a fost demis de șeful MAI de la acea vreme, Marcel Vela, de la șefia IPJ Vâlcea

În decembrie 2019, Sorin Oară a fost prins de polițiștii rutieri gonind cu 125 km/h, astfel că a rămas fără permis.

Ulterior, pe final de an, ministrul de Interne de la acea vreme, Marcel Vela, s-a declarat deranjat de faptul că IPJ Vâlcea este reprezentat, la videoconferinţa cu prefecţii, de către adjunctul instituţiei, care a motivat că Sorin Oară lipseşte pentru că este în concediu de odihnă.

„Spuneţi-i că pentru că nu e la videoconferinţă, pentru că nu a manageriat bine cele 23 de acte de ultraj, pentru că circulă cum circulă – am înţeles că e a doua oară când încalcă Codul rutier, nu? – spuneţi-i că acum, aici, l-am demis. Prima demitere online făcută de ministru pentru un inspector-şef”, a afirmat Marcel Vela, potrivit Agerpres.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button