Combinatorul PDL-ist de la Cluj vrea din nou în politica mare prin Cîțu

Distribuie acest articol!

Bâlciul democrației organizat de gașca mafiotă a fostului PDL din actualul PNL, condusă de baronul de Cluj, Emil Boc, ne arată pe zi ce trece fața hidoasă a liberalilor vopsiți din echipa fostului președinte și sifon la Securitate, Traian Băsescu.

Micul Boc încearcă marea cu degetul și speră să revină pe cai mari la București, cum o făcea pe vremuri cu tovarășul Petrov. Emil Boc să nu uite că este un asasin economic al României, individul care a închis spitale, școli și a distrus economia prin tăieri ilegale de pensii și salarii.

Baronul de Cluj a început să se agite împreună cu gașca mafiotă a PDL pentru a prelua puterea în PNL prin politicianului marionetă, Florin Cîțu. Totul e bine și frumos, că doar avem democrație originală. Pardon, de cumetrie. Boc vrea să împartă România pe regiuni și mai are el ceva proiecte fanteziste pe care ar dori să le pună în aplicare. Tovarășul Boc însă s-ar putea trezi cu niște proiecte care îi dau mari bătăi de cap, mai ales alea imobiliare de prin Cluj, la care buzunarul său s-a abonat cam ilegal și cu nerespectarea legii.

Oamenii din Cluj spun că în spatele imaginii de om gospodar se află și lucruri clasice pentru primarii de pe plaiurile mioritice, mai exact contracte cu dedicație și proiecte imobiliare care nu respectă legea, dar totul merge ca uns cu girul baronului de Cluj, Emil Boc.

Nea Emile, să nu ajungă și pe la ma-ta prin ogradă DNA-ul că o să plângă multă lume. În rest, îți urăm ”succesuri” cu bufonul PDL pe post de președinte.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: