Claudiu Târziu: Vom condiționa aderarea Serbiei la UE de respectarea drepturilor comunității românești
Copreședintele AUR Claudiu Târziu a reiterat, în calitate de președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, faptul că formațiunea politică pe care o reprezintă va condiționa sprijinul acordat Serbiei și celorlalte state din Balcanii de Vest de respectarea drepturile comunității românești de pe teritoriul lor.
El a precizat că inclusiv Comisia își asumă faptul că respectarea acestei cerințe privind drepturilor minorităților de către statele candidate este un semn un semn de bun augur pentru românii din această regiune – mult timp lipsiți de aceste drepturi esențiale.
„În calitate de președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, am afirmat și repetat că vom condiționa sprijinirea aderării la UE pentru Balcanii de Vest de respectarea drepturilor românilor din statele respective. O atitudine care este, iată, îndreptățită și de conducerea Comisiei Europene.
Într-un răspuns primit din partea vicepreședintelui Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, referitor la consolidarea procesului de extindere, Comisia Europeană își asumă monitorizarea cu atenție a drepturilor minorităților din țările implicate în procesul de aderare. Această precizare fermă din partea unui reprezentant de frunte al Comisiei Europene este un real motiv de optimism. Respectarea drepturilor minorităților naționale nu este o exaltare. Apărarea identității lingvistice și culturale a fraților noștri de pretutindeni, parte a națiunii române de dincolo de hotare, este o condiție obligatorie pentru normalitate și încredere reciprocă”, arată Claudiu Târziu într-un mesaj postat pe Facebook.