Politică

Claudiu Târziu, președinte CNC AUR: România are cu ce și merită să devină una dintre cele mai importante țări din lume prin forța pe care o degajă

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat la Arad, în cadrul evenimentului de prezentare a programului de guvernare AUR în 15 puncte intitulat „Reconstruim România”, faptul că ne aflăm într-un moment istoric în care avem șansa, după foarte multă vreme, să punem punct programului de deconstrucție națională care s-a desfășurat timp de 33 de ani și să dăm startul reconstrucției României.

„De la fondarea partidului AUR am promis că singurii noștri aliați veți fi dumneavoastră, românii. Vrem să fiți participanți la conducerea țării, fiecare după puteri, fiecare după pricepere. Dar până acum nimeni altcineva nu v-a chemat într-o astfel de acțiune. Trebuie să existe un permanent dialog între cei care au obligația de a se achita de sarcinile care le revin în funcțiile de guvernare și toți ceilalți cetățeni care trag consecințele guvernării.

De asemenea, v-aș face atenți asupra momentului istoric pe care îl trăim. Nu e o vorbă prea mare. E un moment istoric pentru că avem șansa, după foarte, foarte multă vreme, să punem punct programului de deconstrucție națională care s-a desfășurat timp de 33 de ani și va continua și în următorul an până la alegeri, și, de asemenea, să dăm startul reconstrucției României, noi împreună cu dumneavoastră”, a spus liderul senatorilor AUR.

Claudiu Târziu a subliniat că AUR are nevoie de încrederea românilor, de susținerea acestora și implicarea lor la toate nivelurile. „Nu e o invitație de curtoazie când vă spun implicați-vă. Dacă vă convinge programul nostru, implicați-vă, asumați-vă candidaturi, asumați-vă să faceți politică militantă, asumați-vă să vă luați viața în propriile mâini, iar noi, împreună, să salvăm România de pe drumul de pe care o conduc vrăjmașii ei de 33 de ani, un drum care duce în prăpastie. România are cu ce și merită să devină una dintre cele mai importante țări din lume prin forța pe care o degajă, prin resursele pe care le are și prin capacitatea de a își reinventa destinul”.

Președintele CNC AUR a adăugat că românii au putut vedea AUR la lucru, pasiunea cu care AUR a apărat drepturile și libertățile românilor. „Ați văzut cum am reacționat de câte ori în Parlament s-a pus la vot o lege împotriva românilor. Ați văzut capacitatea noastră de a organiza proteste, de a reacționa virulent atunci când realitatea o cerea. Astăzi, vă rog, să vedeți că suntem capabili și de construcție, de o gândire rodnică, de o acțiune de refacere a economiei naționale, a culturii naționale, de îndreptare a României de pe drumul pierzaniei pe drumul succesului”.

Evenimentele de prezentare a programului de guvernare AUR vor continua în perioada următoare în toate județele din țară, dar și în comunitățile de români din străinătate. Ne dorim să aflăm de la români părerea lor cu privire la propunerile AUR, dar și să îmbunătățim documentul „Reconstruim România: Programul de Guvernare AUR în 15 puncte” prin propunerile și observațiile pe care ni le transmit, atât în cadrul evenimentelor publice, cât și pe site-ul https://programaur.ro/.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button