Politică

Claudiu Târziu: Premierul României s-a prosternat

Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, critică aspru reacția premierului Ciolacu în chestiunea propunerii pentru comisar european din partea României.

„Ursula von der Leyen a bătut din palme și Marcel Ciolacu a executat întocmai. Astfel caracterizez, pe scurt, atitudinea premierului în ceea ce privește nominalizarea reprezentantului României în Comisia Europeană.

Avem de-a face cu o gravă încălcare a suveranității statelor-membre, din partea doamnei von der Leyen, ale cărei presiuni asupra câtorva state, între care și România, de a nominaliza o femeie, sunt uluitoare.

Fiecare stat-membru are dreptul de a desemna pe oricine consideră potrivit; nicidecum sexul persoanei nu poate constitui cel mai relevant criteriu”, afirmă liderul delegației AUR în Parlamentul European.

„Pe de altă parte, reacția șefului Guvernului României, care a murmurat ceva de ochii opiniei publice, dar s-a conformat întocmai, este una de un servilism penibil. Nu pun în discuție calitățile profesionale ale Roxanei Mânzatu. Însă, în contextul de față, desemnarea acestei doamne a avut o singură justificare: faptul că este femeie, nimic altceva”, susține liderul AUR.

„Visul woke al Ursulei ca, în Comisia pe care o patronează, să existe așa-zisa paritate de gen, se pare că nu va fi atins.

Însă, spre rușinea noastră, premierul României s-a prosternat. Spre lauda altora, alți șefi de guverne nu au avut această atitudine, ci una obiectivă, fundamentată.

Această obsesie a « cotelor de gen », ducând până la constrângerea unor state de a acționa într-un anumit sens, este nu doar una irațională și vădit nedemocratică, ci și distructivă”, mai declară Claudiu Târziu.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button