Ministerul Finanțelor anunță o nouă ofertă de titluri de stat pentru populație

Românii pot subscrie începând de luni, 10 august 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, anunță Ministerul Finanțelor.
Perioada de subscriere se va încheia pe data de 31 august 2020. Veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.
Rata dobanzii este de 3,5% – 1 an, 4% – 2 ani, 4,25% – 3 ani, 4,75% – 5 ani, fără plafon individual de subscriere.
Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 10-31 august 2020 și de la unitățile C.N. Poșta Română în perioada 10-28 august în mediul urban și în perioada 10-27 august în mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Sursa: www.digi24.ro
- Maia Sandu, la 108 ani de la Unirea din 1918: ”O reîntoarcere vitală în familie”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 27 martie, subliniind că Unirea de la 1918 a avut un rol esențial în păstrarea identității naționale și apropierea de valorile europene. Maia Sandu a descris Unirea din 1918 drept un moment definitoriu pentru parcursul istoric al Republicii Moldova. „La 27 martie marcăm un eveniment … - Daniel Băluță s-a săturat de Bolojan: „Nu se mai poate lucra cu el. Are o rigiditate și lipsă de viziune care au devenit incompatibile cu viziunea PSD. Ne duce în gard, este clar”
Primarul Sectorului 4 și președintele PSD București, Daniel Băluță, a făcut declarații dure la România TV despre premierul Ilie Bolojan. Social-democratul a precizat că nu se mai poate lucra cu șeful Guvernului, motiv pentru care PSD va lua măsuri radicale. Daniel Băluță a afirmat fără echivoc că relația dintre PSD și actualul șef al Guvernului … - Schimbare radicală a vremii: vânt puternic, ploi torențiale și ninsori la munte până luni. ANM a emis cod galben
Dacă ți se părea că primăvara s-a instalat deja, următoarele zile vin să contrazică această impresie. Administrația Națională de Meteorologie anunță o perioadă cu vreme instabilă, care va afecta mare parte din țară până luni, 30 martie. Pe scurt, ne așteaptă un mix de fenomene: vânt puternic, ploi consistente și chiar ninsori la munte. În unele zone, cantitățile de apă vor … - Bassam amenință clienții ca un interlop
Strălucirea de pe Instagram ascunde uneori o realitate de coșmar. O demonstrează cel mai recent scandal care zguduie industria de beauty, avându-l în centru pe celebrul hairstylist Bassam și al său „Bassam Concept Salon”. Ceea ce trebuia să fie o experiență premium, rezervată și așteptată cu luni de zile înainte, s-a transformat pentru o tânără … - UE îi taie finanțarea lui Viktor Orbán după refuzul de a sprijini Ucraina. Ungaria rămâne fără 16 miliarde de euro
Uniunea Europeană a decis să suspende acordarea unui împrumut de aproximativ 16 miliarde de euro destinat Ungariei pentru reînarmare, pe fondul tensiunilor generate de poziția Budapestei față de sprijinul financiar pentru Ucraina, notează Militarnyi. Viktor Orbán s-a opus ajutorului pentru Ucraina Decizia vine după ce guvernul condus de Viktor Orbán a blocat un pachet mult mai amplu, în valoare de …




