Știrile 60m.RO

Ciucă și Ciolacu au crescut pensiile speciale în februarie cu până la 675 de lei

Ciucă și Ciolacu au crescut pensiile speciale în februarie cu până la 675 de lei. Pensiile speciale au crescut în luna februarie, faţă de luna ianuarie, şi nu pentru că ar fi ieşit din sistem un număr de pensionari, ci dimpotrivă. Avem mai mulți pensionari speciali.

Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) consultate de „Adevărul”, cele mai mari creșteri de pensii speciale s-au înregistrat în februarie în privința foștilor magistrați, cu 675 lei în plus față de luna ianuarie, o creștere de la 22.505 lei, la 23.180 lei). În februarie a crescut și numărul judecătorilor și procurorilor care încasează pensii speciale, de la 5.458 persoane în ianuarie, la 5.522 persoane în februarie, creșterea valorii medii a pensiilor putând fi pusă astfel pe seama pensiilor foarte mari pe care le încasează aceștia din urmă.

În cazul magistraților, din pensia medie de 23.180 lei, 20.564 lei este cota suportată din bugetul de stat, iar 6.551 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

A doua cea mai bine plătită categorie de „speciali” este cea a foștilor piloți din Aviația Civilă. Numărul acestora a crescut cu 10 în februarie, de la 1.364 în ianuarie la 1.374 în februarie, pensia medie din domeniu crescând și ea cudoar 2 lei în februarie, până la 12.925 de lei.

Din cei 12.925 de lei, 8.366 lei sunt suportaţi din bugetul de stat.

A treia cea mai bine plătită categorie de „speciali” este cea a foștilor angajați ai Curții de Conturi, de altfel singura ramură ale cărei pensii medii au scăzut în februarie față de ianuarie cu 3 lei (de la 9.707 lei în ianuarie, la 9.704 lei în februarie). Numărul pensionarilor a crescut însă cu 7 persoane, ajungând la 610 în februarie. Din cei 9.704 de lei, 3.107 lei este cota suportată din bugetul de stat.

Foștii diplomați și consuli (744 de persoane în februarie, cu 10 mai multe decât în ianuarie) au încasat cu 26 de lei mai mult luna trecută, ajungând la o pensie medie de 6.642 lei, din care 3.047 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Foștii funcționari paramentari, cu 20 mai mulți în februarie față de ianuuarie, au înregistrat și ei o creștere cu 64 de lei a pensiei medii, ajungând la 5.726 de lei în februarie, din care 3.126 de lei de la bugetul de stat.

Ultima categorie de beneficiari de pensii speciale plătite de CNPP este cea a foștilor grefier și alt personal auxiliar din judecătorii și parchete. Numărul lor a crescut cu 60 de persoane în februarie, iar pensia medie a celor 2.022 de persoane a crescut cu 206, la 5.908 lei, din care statul plătește 3.137 de lei.

image
image

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button