Ciucă, despre aeronavele MIG alimentate cu kerosen de proastă calitate: Nu cunosc subiectul
Premierul Nicolae Ciucă a precizat, miercuri la Alba Iulia, că nu ştie nimic despre cazul aeronavelor MIG care ar fi fost alimentate cu kerosen de proastă calitate.
„Cu scuzele de rigoare, nu cunosc subiectul şi nu pot să îl comentez. Acum vă aud pentru prima dată. Nu cred că poate fi vorba de combustibil de proastă calitate, pentru că nu ar zbura. Nu cred că poate să îşi permită cineva să se joace cu un astfel de subiect”, a declarat Nicolae Ciucă, întrebat miercuri la Alba Iulia cum compentează faptul că aeronavele MIG ar fi fost alimentate cu kerosen de proastă calitate, lucru care ar pune în pericol siguranţa naţională.
Mai multe aeronave MIG din opt unităţi militare s-ar fi defectat după ce au fost alimentate cu kerosen de proastă calitate.
Astfel, Armata Română a fost înşelată cu trei vapoare pline cu kerosen de proastă calitate, conform motivării Curţii de Apel Ploieşti, în speţa prin care celor doi inculpaţi din dosar le-a fost ridicat controlul judiciar.
Prejudiciul final adus Armatei Române ar fi de peste 30 de milioane de lei, adică mai bine de 6,5 milioane de euro, mai arată sursa citată. Instanța mai susține că furtul nu se putea face fără sprijinul celor de la Forțelor Aeriene Române, iar procurorii DIICOT sunt fie incompetenți, fie îi protejează pe șefii Armatei implicați în escrocherie.