JUSTIȚIE

City manager-ul Sector 5, arhitectul-șef și șefi ai Poliției Locale Sector 5, în colimatorul DNA. Sediul Poliției Locale a Sectorului 5 răscolit de anchetatori

City manager-ul Sectorului 5 din Capitală, Iulian Cârlogea, arhitectul primăriei Sectorului 5 și polițiști locali ar fi percheziționați la momentul difuzării acestui material de către anchetatorii DNA, transmit autorului surse judiciare.

Potrivit acestora, perchezițiile, 5 la număr, ar avea loc la domiciliile celor vizați în cauză în cadrul unui dosar instrumentat de Secția a doua din DNA, cea care anchetează fapte de corupție și fapte asimilate faptelor de corupție.

Astfel, în speța în care anchetatorii au obținut mandate de percheziție de la judecătorul de drepturi și libertăți, ar fi anchetate fapte de dare și luare de mită precum și fapte de trafic de influență și fals intelectual.

Totodată, transmit sursele autorului, ar fi percheziționat și biroul arhitectului din cadrul Primăriei Sectorului 5 precum și sediul Poliției Locale Sector 5.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button