Politică

Cîțu îi dă un brânci lui Ciucă în scandalul plagiatului: „Să se clarifice în fața românilor”

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat, marţi seară, că premierul Nicolae Ciucă trebuie să clarifice cât mai repede situaţia cu acuzaţia de plagiat, lucru pe care a şi început să-l facă. Cîţu susţine că, în acest moment, acuzaţia care i se aduce premierului nu este o vulnerabilitate.

Florin Cîţu a fost întrebat, marţi seară, la Digi 24, despre acuzaţia de plagiat la adresa lui Nicolae Ciucă şi a răspuns: ”Aici, vă daţi seama, este domnul premier. Va trebui să clarifice – şi cu siguranţă va face acest lucru – în faţa românilor situaţia cu teza de doctorat”.  

Cîţu precizează însă că această acuzaţie nu este o vulnerabilitate pentru PNL: ”Nu, în acest moment. Sigur,  premierul Ciucă va veni şi va explica, este de datoria domniei sale să explice. În acest moment nu este o vulnerabilitate”.  

Preşedintele PNL consideră că trebuie clarificată rapid situaţia ”ca să nu devină o vulnerabilitate”.  

Întrebat, de asemenea, ce relaţie are cu premierul, liderul PNL a afirmat: ”E o relaţie cinstită, onestă. Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm. Discuţia aseară a fost foarte bună. O discuţie lungă, nu tot timpul în cei mai prietenoşi termeni”.  

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button