Cîțu explică din nou: A crescut puterea de cumpărare a românilor. INS îl contrazice

Distribuie acest articol!

Florin Cîțu a arătat că puterea de cumpărare a românilor a crescut. El susține că salariul mediu net a crescut în fiecare lună, în timp ce rata inflaţiei a avut o creştere mult mai lentă, astfel încât diferenţa ilustrează puterea de cumpărare mai mare a românilor. Institutul Național de Stastistică îl contrazice.

Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai rapid decât rata inflaţiei. În fiecare lună. Asta inseamnă că fiecare leu câştigat în plus de români are o valoare mai mare (cumpără mai multe bunuri). Ca să înţeleagă şi psd-iştii: aşa creşte puterea de cumpărare”, a scris premierul Florin Cîţu pe Facebook, citând date de la BNR şi de la Institutul Naţional de Statistică.

Conform minutei şedinţei de politică monetară din 7 iulie a Consiliului de administraţie al BNR, rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,24 la sută în aprilie 2021, de la 3,05 la sută în martie, şi la 3,75 la sută în luna mai, urcând astfel deasupra intervalului ţintei ceva mai devreme decât s-a anticipat.

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.492 lei, în luna mai, în scădere faţă de luna precedentă cu 69 lei (-1,9%), iar comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 9,8%, relevă cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: