Politică

Claudiu Târziu (AUR): Occidentalii şi sovieticii au negociat viitorul României pe un şerveţel, la Ialta; nu trebuie să mai ajungem niciodată în situaţia asta

Țara noastră nu mai trebuie să ajungă niciodată în situația de a fi negociată, așa cum s-a întâmplat în trecut, a spus senatorul Claudiu Târziu, la Călărași, cu ocazia prezentării candidaților AUR la europarlamentare.

Senatorul s-a referit la negocierea de la Ialta, acolo unde occidentalii și rușii au împărțit Europa de Est între ei. Declarația lui Claudiu Târziu a venit în pragul comemorării a 79 de ani a conferinței de la Ialta.

„România a fost negociată cândva pe un șervețel, între Churchill și Stalin. Nu trebuie să mai ajungem în situația de a fi negociați, ci trebuie să ne apărăm drepturile și libertățile, suveranitatea, interesul național. Acest lucru este posibil doar dacă la Bruxelles și în Parlamentul României vor fi aleși patrioți.

Noi, AUR, vrem ca România să rămână în Uniunea Europeană pentru că vocația noastră este europeană – geografic, istoric, cultural. Suntem europeni și nimeni nu ne poate spune altceva. Vom fi în Uniunea Europeană alături de ceilalți conservatori din celelalte state europene și vom aduce Uniunea acolo unde trebuie să fie și așa cum au gândit-o fondatorii ei: o alianță de națiuni suverane, puternice, care au la temelia lor creștinismul și care vor conlucra pentru prosperitate și pace în Europa”, a spus Claudiu Târziu, citat de rostonline.ro.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button