Boboteaza este sărbătorită pe 6 ianuarie şi reprezintă o sărbătoare importantă atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Botezului Domnului, Boboteaza, cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de tradiţii, dintre care amintim spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot, iar cel care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului şi se consideră că va avea noroc tot anul. În vechime, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal primea şi daruri de la domnitorul ţării şi era ţinut la mare cinste de către ceilalţi, aceasta fiind o altă tradiţie de Bobotează. Un alt obicei este cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.
În aceste momente mă gândesc la cum ar arăta actuala clasa noastră politică dacă am reuși să o trecem prin apele bobotezei ca să se mântuiască de cele rele. De un reviriment rapid al clasei politice şi de o schimbare de mentalitate a politicianului român peste noapte nici nu poate fi vorba în aceste momente, iar dacă este clar că politicienii nu au fost prea mult la şcoală şi nu vor să meargă nici în ultimul ceas, că nu au simţul ridicolului şi că nu îi deranjează faptul că au devenit subiecte de glume, precum Bulă în epoca comunistă, poate că mai aveam o singură şansă: Cu politicianul la Bobotează!
Actuala clasă politică practică mersul la biserică la fel cum practică promisiunile electorale – cu mult fast și retorică, dar cu puțină substanță, ca și cum principalul ei rol ar fi acela de a-și atrage voturile credincioșilor fără a-și asuma cu adevărat responsabilitatea transformării societății. Dacă am reuși să-i aducem pe politicieni la bobotează, poate că ar găsi nu doar o conexiune cu spiritualitatea, ci și cu adevăratele nevoi ale cetățenilor. În loc să se înfățișeze doar ca lideri politici, ar putea deveni și lideri morali, ghidați de principii etice în serviciul comunității. Acest pas ar fi esențial pentru a reforma clasa politică și a restabili încrederea publică în instituțiile politice.
În aceste vremuri clasa politică mimează democrația și interesul național, dar ceea ce este și mai trist este că se mimează guvernarea. Clasa politică mimează activitatea în slujba cetățeanului, iar noi mimăm calitatea de cetățeni europeni, de cetățeni români, ajungând inclusiv să mimăm calitatea noastră de oameni. O asemenea lipsă de autenticitate a poporului român și a individului, în general, a ajuns să mă cutremure. Momentele dificile atât pentru un individ, dar cu atât mai mult pentru o națiune, nasc o dorință instictivă de autenticitate. Fie autencitatea nu mai există, fie instinctul nostru de conservare nu mai există. Până la urmă, ar trebui cu toții să avem o doză de sinceritate și să recunoaștem că această clasă politică nu ne mai reprezintă și că a venit timpul unei reforme reale și împrospătarea clasei politice româneşti.
În aceste vremuri, clasa politică românească în loc să se reformeze, să adopte practici transparente și să se concentreze pe nevoile reale ale cetățenilor, pare să se complacă într-o continuă luptă pentru putere și în jocuri politice meschine, în loc să se implice într-un proces autentic de reformă și împrospătare, se afundă într-un abis fără precedent, pierzând din vedere scopul său inițial, de a servi poporul. Au apărut partide noi, dar în loc să ofere oameni noi și idei proaspete, par a fi capturate ”Tot de ei”, aceleași figuri politice vechi, perpetuând astfel ciclul vicios al incompetenței și corupției, iar schimbările aparente au fost doar de fațadă, lăsând în umbră lipsa unei transformări autentice.
În ultima perioadă, discuțiile despre necesitatea unei noi generații de lideri politici, cu viziuni și mentalități noi, au fost intense în spațiul public. Cu toate acestea, ceea ce vedem în realitate este o continuare a vechilor practici și a lipsei de inovație în politica românească. Este imperativ să ne trezim la realitate și să cerem schimbări reale, aducând în prim-plan lideri cu adevărat dedicați servirii intereselor publice și o gură de aer proaspăt în peisajul politic al țării.
„Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la viața politică este aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi”, spunea Platon. Consecințele deciziilor luate de acești decidenți inferiori se pot observa zi de zi, însă pedeapsa pare că este destul de blândă sau cel puțin suportabilă din moment ce situația se perpetuează și devine îngrijorător de actuală.
Nu mai pot să ascund faptul că de-a lungul a 34 de ani am fost constant învățați că suntem lipsiți de educație, lipsiți de civilizație și că nu suntem vrednici de a fi recunoscuți ca demni de a participa la discuțiile elitelor politice.
Nu mai pot să accept că suntem percepuți ca o națiune inferioră, în timp ce, paradoxal, țara noastră a devenit o sursă de profit pentru străini, iar pământul țării a fost vândut la hectar unor proprietari străini, transformându-ne într-o fermă sub conducerea Uniunii Europene. Această situație ar fi declanșat cu siguranță un scandal de amploare în alte țări, iar eu nu mai pot să fac abstracție de această realitate.
România a ajuns cu această clasă politică o țară prea săracă pentru a-și permite să plătească un guvern scump și ineficient, un președinte de țară turist, absent și anacronic și un parlament plin de palavragii aflați în treabă.
Și dacă mimetismul este proprietatea unor specii de a se identifica cu mediul în care trăiesc, pentru români este un mod de a se cufunda într-o mocirlă pe care niște indivizi numiți politicieni cu alură de intelectuali au creat-o spunând că fac politică, iar câteva milioane de români se căznesc să vadă mierea cum iese la suprafață, căci ”În politică, nimic nu se întâmplă întâmplător. Dacă se întâmplă, puteți fi sigur că a fost planificat în acest fel.”, spunea Franklin D. Roosevelt.
