Politică

Cioloş: USR va rămâne cu doar o parte din partid. Sunt plecări şi din zona USR şi din zona PLUS

Fostul lider al USR Dacian Cioloş spune, într-un interviu pentru Hotnews, că nu mai putea continua așa de vreme ce era blocat în orice mișcare de oamenii lui Dan Barna și Cătălin Drulă, actualul președinte interimar.

El afirmă că în cazul în care nu se face ceva ”vor rămâne doar cu o parte din partid”.

”Nu aveai ce să negociezi atâta vreme cât colegii care aveau majoritatea erau foarte clar: „E așa cum zicem noi, că avem majoritatea, dacă nu, noi votăm împotrivă”. Deci când ai genul ăsta – pe subiecte interne, pentru că pe subiectele externe de poziționare politică a partidului, acolo am reușit să ne coordonăm inclusiv în perioada de criză politică, dar în intern… Eu vă dau un exemplu, am avut alegeri în diaspora, am avut peste 100 de sesizări despre felul cum s-au desfășurat alegerile. Mie mi se părea normal și mi se pare normal în continuare ca acei lideri care au făcut sesizări să primească un răspuns, să se verifice dacă plângerile lor se confirmă sau nu. Am avut un blocaj din partea Biroului Național în a face acele verificări care au venit inclusiv pe numele meu”, susține Cioloș într-un interviu pentru Hotnews.

El susține că dacă nu se face ceva se rupe partidul: ”avem acum o nouă conducere, au majoritatea, eu sper să arate că lucrează pentru tot partidul, pentru că, dacă nu, vor rămâne doar cu o parte din partid.”

Dacian Cioloș avertizează că situația este gravă în USR și că cine vorbește de spargerea în USR și în PLUS nu știe ce spune pentru că se pleacă din ambele facțiuni care formează actualul USR.

”Pe mine chiar mă surprinde că presa continuă să marșeze pe PLUS și USR și că nu se uită mai atent la ce se întâmplă în partid, dacă chiar sunt interesați de subiectul ăsta. Eu nu am fost votat doar de foști membri PLUS, când am fost ales președinte. Dintre cei care pleacă din partid nu sunt doar din fostul PLUS”, a arătat Cioloş.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button