Internațional

Ciolacu promite dublarea tranzitului de cereale prin România

Ieşit vineri în conferinţă comună de presa cu omologul său ucrainean Denis Şmîhal aflat în vizită la Bucureşti, premierul Ciolacu a anunţat că a stabilit dublarea capacităţii de tranzit de cereale din Ucraina, de la 2 milioane de tone/lună la cel puţin 4 milioane de tone lunar.

„România se va implica în continuare la fel ca şi până acum în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene către pieţele internaţionale. Prin România sperăm să tranziteze peste 60 la sută din volumul total de cereale din Ucraina. (…) Am salutat rezultatele discuţiilor de vinerea trecută de la Galaţi, între miniştrii responsabili de transporturi şi infrastructură din România şi Ucraina.

Aşa cum se cunoaşte, la discuţii au participat şi oficiali americani, respectiv din partea Comisiei Europene. De asemenea, a luat parte şi ministrul de resort din Republica Moldova. Am stabilit împreună o ţintă ambiţioasă: dublarea în perioada următoare a volumului tranzitului de cereale ucrainean prin România, de la 2 milioane de tone pe lună acum, la 4 milioane de tone.

În acest sens ne vom concentra eforturile spre dezvoltarea capacităţilor şi coridoarelor deja existente, în primul rând a Canalului Sulina şi a portului Constanţa.

Am reconfirmat astăzi cu domnul prim-ministru aceste obiective şi această abordare, am semnat astăzi împreună cu domnia sa o declaraţie politică privind întărirea cooperării bilaterale şi asigurarea tranzitului viabil al mărfurilor din Ucraina”, a declarat Marcel Ciolacu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button