Politică

Ciolacu promite 100 de lei la pensie pentru cei săraci, la anul. Pentru pensionarii speciali se anunță venituri grase

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, promite pensionarilor săraci o indexare de 10%, dar de același procent vor beneficia și pensionarii speciali. Dacă un pensionar cu 1000 de lei pe lună va primi doar 100 de lei la pensie, un pensionar special cu un venit de 10.000 de lei pe lună va beneficia de o mărire în valoare de 1000 de lei, cât are pensionarul de CAP în momentul de fața. Efectiv un pensionar special va primi o mărire egală cu pensia minimă. Cu așa echitate socială PSD nu mai are nicio treabă cu socialismul, devenind o cloacă de profitori precum PNL și USR.

”Am spus, nu e prima oară, trebuie să plecăm de la 10% categoric. Când mărim pensiile, mărim la toată lumea, şi cei care au pensii mai mici, şi cei care au pensii mai mari. Părerea mea e că trebuie găsită calea… cum am găsit când am intrat la guvernare acel program pe care le-am lucrat împreună cu doamna Olguţa Vasilescu, în care la anumite zone, la peste trei milioane şi jumătate de pensionari am venit şi cu acele ajutoare pe o perioadă, mai ales perioada de iarnă, şi se vede cât de bine au venit”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la Craiova, răspunzând unei întrebări.

El dădea asigurări că pensiile vor fi majorate de anul următor, subliniind că o decizie în acest sens a fost luată şi de către liderul PSD şi de către liderul PNL.

”Nu ştiu ce deranj a fost că am venit cu anumite soluţii la început de sesiune parlamentară, cu o viziune pe anul viitor, pe urmă să urmeze să fie discutate şi normal, să fie sustenabil. Am zis: dom-le haideţi să venim din noiembrie – ar fi o premieră în cei 30 de ani de la Revoluţie să venim cu legea bugetului în noiembrie, să avem timp să o dezbatem, cea mai importantă lege care este votată în Parlament. Din punctul meu de vedere şi al colegilor mei, celor care am făcut impactul bugetar, repet, am părerea că va fi o creştere economică mai mare, ne încadrăm, este inuman să vorbim de o decizie de a avea sub 10% o mărire a pensiilor”, declara Marcel Ciolacu, luni seară.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button