Ciolacu, preș în fața lui Iohannis: Nu e oportună suspendarea președintelui

Distribuie acest articol!

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că PSD nu consideră oportună declanşarea de către partid unui proces de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis.

„Am aflat de la domnul Orban astăzi că Iohannis a încălcat Constituţia. Ne spune jumătăţi de măsură. De ce nu începe o suspendare a preşedintelui?”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3. El este sceptic că la nivelul Parlamentului s-ar putea forma, în prezent, o majoritate, „o masă critică” care să voteze suspendarea lui Klaus Iohannis din funcţie.  

„Eu nu cred că în acest moment se va crea o majoritate pentru suspendarea lui Iohannis, haideţi să ajungem în acel moment.( …) PSD-ul a iniţiat două suspendări cu domnul Băsescu. Aşteptăm acum pe domnul Orban, că am văzut că e foarte supărat pe preşedinte sau USR-ul foarte supărat pe preşedinte să iniţieze un astfel de demers. (…)  PSD-ul nu va iniţia un astfel de demers în acest moment. Cred că nici Orban nici domnul Barna sau domnul Cioloş nu vor iniţia un astfel de demers”, a susţinut el. 

Întrebat dacă, în opinia sa, alegătorii PSD ar dori suspendarea preşedintelui din funcţie, Ciolacu a răspuns: „la câte s-au întâmplat, cred că nu numai electoratul PSD-ului, multă lume din România şi-ar dori suspendarea”. 

Fostul lider PNL Ludovic Orban a avertizat luni că, dacă cineva îşi închipuie că poate să-i închidă gura după ceea ce s-a întâmpplat sâmbătă şi duminică, înseamnă că nu îl cunoaşte. El a afirmat că au fost cele mai grave încălcări le normelor democratice la un partid politic în ultimii 31 de ani. ”Orice om a înţeles partizanatul preşedintelui Klaus Iohannis pentru Florin Cîţu”, a mai comentat Ludovic Orban. 

”Aţi văzut cine a spus limpede că îl sprijină pe Cîţu: preşedintele României. Practic toate speculaţiile care au fost pe toată perioada campaniei că preşedintele îl susţine pe Florin Cîţu, faptul că ei şi-au construit întreaga campanie pe mesajul ăsta, că e ordin de zi pe unitate de la preşedinţie să iasă Cîţu preşedinte, eu nu l-am crezut, pentru că nu am asistat la nicio discuţie între preşedinte şi lideri din partid la care să le fi cerut Iohannis să-l sprijine pe Florin Cîţu. E adevărat că am avut informaţii de la toţi membrii care îmi povesteau cum fac campanie diferiţi preşedinţi. În schimb, toate lucrurile astea s-au clarificat prin prezenţa preşedintelui la congres şi prin mesajul pe care l-a adresat congresului. Ăla a fost un mesaj fără echivoc. Orice om a înţeles partizanatul preşedintelui pentru Florin Cîţu”, a afirmat Ludovic Orban. 

El a precizat că le-a cerut scuze multor omâni care l-au abordat direct şi i-au bătut obrazul că i-a convins să voteze cu Klaus Iohannis.


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: