Ciolacu nu mai interzice importurile de cereale ucrainene: România va importa cereale din Ucraina pe bază de licență!
Marcel Ciolacu a trădat din nou interesele României și ale fermierilor români. Guvernul de la Kiev a acceptat toate cererile Bucureștiului în ceea ce privește reglementarea exportului de cereale și oleaginoase ucrainene pe teritoriul României.
Potrivit surselor citate, Ucraina a fost de acord că Romania poate importa cereale doar pe bază de licență. Asta înseamnă că, până nu există un astfel de mecanism de licențiere, România nu va importa cereale ucrainene.
De asemenea, produsele cerealiere importate din Ucraina, după licențierea exporturilor, vor trebui să fie folosite exclusiv pentru hrana animalelor sau ca materie primă pentru producerea de produse finite, au precizat sursele citate.
În plus, importurile de produse cerealiere din Ucraina vor fi supuse controalelor ANSVSA la intrarea și la ieșirea din țară.
Informația vine în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni că guvernul e pregătit să adopte un ordin comun al miniștrilor Agriculturii și Economiei pentru prelungirea cu 30 de zile a embargoului pe importul de cereale din Ucraina, dar acest ordin nu va fi dat până când nu există o comunicare cu premierul Ucrainei.
Ucraina a anunțat luni seara că a depus o plângere la Organizația Mondială a Comerțului împotriva a trei țări UE – Polonia, Slovacia și Ungaria – care și-au prelungit embargoul asupra importurilor de cereale ucrainene, în pofida ridicării restricțiilor de către Bruxelles.