Știrile 60m.RO

Ciolacu nu garantează că Vasile Dîncu va rămâne ministru al Apărării

Ciolacu a declarat luni la Antena 3 că o decizie legată de o eventuală remaniere a ministrului Apărării, Vasile Dîncu, nu a fost luată încă și că hotărârea se va lua după o discuție a liderului PSD cu premierul Nicolae Ciucă.

Ciolacu a spus că este „corect” faptul că premierul Ciucă i-a cerut lui Dîncu să își ”calibreze comunicarea în context guvernamental”, după afirmațiile acestuia despre pacea din Ucraina. „Ministrul Apărării trebuie să fie în linia mesajelor UE și NATO”, a continuat liderul PSD.

Întrebat ce șanse sunt că Dîncu să mai rămână ministru, Ciolacu a răspuns: ‘Din punctul meu de vedere nu este luată o astfel de decizie în acest moment. În primul rând trebuie să am o discuție personală cu dl premier și pe urmă sunt convins că dl premier ori o să vină cu o propunere în coaliție, ori o să comunice o decizie’.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button