Politică

Ciolacu își face palat: Guvernul dă 60 de mil.€ ca să reabiliteze Vila Lac 1

Vila de protocol Lac 1, administrată de RAAPPS (ca și celelalte, Lac 2, Lac 3 – unde locuiește președintele Iohannis), va fi reparată și modernizată cu  280 de milioane lei bani de la buget. Ministerul Dezvoltării promovează în Guvern o HG, în acest sens. Dacă va fi semnată de premierul Marcel Ciolacu, ministerul poate delega Compania Națională de Investiții să selecteze firmele care vor face aceste lucrări, timp de doi ani. Suprafața supusă lucrărilor de reabilitare este de puțin peste 10.000 de mp. Adică metrul pătrat de reparație va costa circa 28.000 de lei, adică aproape 6.000 de euro

Vila este locul preferat în timp de politicienii români pentru a desfășura negocieri. Tot aici, au fost primiți și chiar cazați în trecut diverși demnitari străini. Este situată în cartierul Primăverii din București, pe malul lacului Floreasca.

Vila Lac 1 este formată din cinci corpuri de clădiri: clădire administrativă principală, centrală termică, un fost patinoar și două clădiri de pază, iar fiecare dintre acestea are o zonă verde de relaxare. Clădirea în care a funcționat patinoarul și cea administrativă sunt încadrate în clasa II de risc seismic , iar celelate corpuri in clasa III de risc seismic, se arată în nota de fundamentare a HG.

„Până în prezent (clădirile – nr) nu au suferit modificări majore la nivelul structurii, al instalațiilor și al amenajărilor interioare sau exterioare. De-a lungul timpului au avut loc intervenții locale care au avut ca scop ameliorarea utilizării spațiului unei anumite zone clar definite. datorită vechimii elementelor constructive, precum structura, instalații, și a elementelor de finisaj, s-au constata deficiente majore de ordin estetic și funcțional la nivelul construcțiilor, al instalațiilor și spațiilor exterioare, acestea conducând la un consum ridicat de resurse financiare și logistice pentru menținerea și chiar neutilizarea pe termene lung  a unora dintre zonele imobilului afectat. În prezent imobilul funcționează în regim de avarie, necesitând eforturi mari din partea instituțiilor statului pentru a se asigura pe de-o parte desfășurarea efectivă a activităților de prezentare și protocol, dar și pentru asigurarea pazei și integrității fizice a demnitarilor care participă la aceste activități.

Pentru întreținerea spațiului se consumă importante resurse financiare și logistice. Imobilul – atât la interior cât și la exterior – continuă să se degradeze și necesită din ce în ce mai multe resurse financiare pentru întreținere. Clădirea administrativă principală – Corp C4 este una dintre cele mai reprezentative vile de reprezentare și protocol, fiind dotată cu spații de cazare, săli de conferință și evenimente, birouri spații de utilizate în cadrul activităților de protocol la nivel înalt.

La interiorul imobilului, spațiile de protocol au nevoie de intervenții de curățare/refacere a elementelor de finisaj și decor valoroase.”, se mai spune în fundamentarea investiției de la Dezvoltare.

Imobilul Vila Lac 1 este un obiectiv de interes public construit în anul 1965 și considerat unul dintre cele mai reprezentative obiective de reprezentare și protocol. Este dotat cu spații de cazare, săli de conferință și evenimente – spații frecvent utilizate în cadrul activităților de reprezentare și protocol la nivel înalt. Imobilul este format din cinci corpuri de clădire: Clădire administrativă principală, centrală termică, clădire administrativă- fost patinoar și două cabine de pază. Fiecare clădire are o zonă verde aferentă pentru odihnă și recreere, iar accesul de la un imobil la altul se face prin rețeaua internă de drumuri și alei pietonale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button