Comunicat de presă – Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), prezintă situaţia actualizată privind evoluţia internărilor în cele două unităţi sanitare, aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, pe care le are în administrare – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” şi Spitalul Clinic Colentina.
Reamintim faptul că, nici până la această dată, DSP Bucureşti nu a eliberat avizul temporar de funcţionare pentru Spitalul Clinic Colentina, întârziind nepermis de mult eliberarea acestui document. Aceasta în condiţiile în care instituţia are la dispoziţie toată documentaţia necesară, iar apelurile publice ale pacienţilor cronici şi personalului medical, prin care se solicită redeschiderea urgentă a spitalului, sunt aproape zilnice.
Duminică, 28.06.2020, La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 110 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 13 se află la Terapie Intensivă (ATI).
În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 641 pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 323 din Bucureşti-Ilfov şi 318 din celelalte judeţe ale ţării.
Menţionăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase.
La Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, care dispune de 450 de paturi, sunt internate 310 persoane, dintre care şase se află la Terapie Intensivă (ATI).
În ultimele 24 de ore, numărul pacienţilor externaţi – 35, a fost mai mare decât al celor internaţi în spital – 30.
De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.470 de persoane, din Bucureşti şi din ţară, din care 1.893 confirmate cu boala COVID-19.
Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” este de 1.534, cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România.
Numărul total de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, internaţi în cele două spitale de elită ale Primăriei Capitalei de la începutul pandemiei, este de de 2.534.
Din datele oficiale ale INSP reiese că, în Bucureşti, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 3.000 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19.
BIROUL COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE ASSMB
- Legea salariilor transparente se lasă cu așteptare. Firmele încă nu pot fi amendate și nici controlate. Cum explică Inspecția Muncii
Motivul este unul legislativ: România nu a adoptat încă actul normativ prin care directiva europeană este introdusă în legislația națională. Inspecția Muncii spune că va începe verificările la angajatori după apariția legii de transpunere și avertizează că firmele care nu vor respecta noile obligații riscă sancțiuni. Directiva europeană este în vigoare, dar România nu are încă legea de aplicare Directiva (UE) 2023/970 privind transparența salarială urmărește consolidarea principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între femei și bărbați. Printre schimbările prevăzute se află obligații mai clare pentru angajatori privind transparența criteriilor de salarizare și mecanisme … - Sfidare de la vârful primăriei: Ciprian Ciucu amenință procurorii DNA și se apără halucinant:”Mita nu se vede în stilul meu de viață!”
Tupeu uriaș din partea lui Ciprian Ciucu! Primarul Capitalei recurge la amenințări la adresa procurorilor care au extins ancheta din dosarul șpăgii! Acesta își motivează delirul prin faptul că mita nu se reflectă în stilul său de viață. Atacurile lui Ciprian Ciucu vin chiar în timp ce ancheta se complică tot mai mult, iar la DNA au fost chemați inclusiv administratorul unui cazino și mai mulți funcționari ai Primăriei Sector 6. Ciucu neagă acuzațiile care i se aduc și, dimpotrivă, se laudă că ar fi contribuit la destructurarea unor rețele de corupție. Ciprian Ciucu: Păi unde e mita aia? Nu trebuie … - Avertismentul de la Bruxelles care l-a redus la tăcere pe Bolojan: De ce a oprit premierul demis războiul cu Justiția
Ilie Bolojan și-a temperat discursul după decizia Tribunalului București care a suspendat provizoriu hotărârile Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie, în contextul presiunii politice și instituționale generate de criticile la adresa justiției, au declarat surse politice. Potrivit acestora, fostul premier ar fi fost avertizat direct, inclusiv pe filieră europeană, că escaladarea atacurilor împotriva instanțelor riscă să provoace un prejudiciu major de imagine pentru PNL și pentru România, în condițiile în care situația independenței justiției din România a intrat în atenția Comisiei LIBE din Parlamentul European. Sursele citate susțin că Bolojan ar fi primit semnale clare de la Bruxelles că o confruntare … - Revoltă în zootehnie: Crescătorii de oi cer schimbarea șefului ANSVSA și acuză pierderi de 128 de milioane de euro
Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), acuzând instituția că a gestionat defectuos criza generată de Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) și că a provocat pierderi uriașe fermierilor români. „Opriți mascarada întâlnirilor” Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui României, Guvernului, Ministerului Agriculturii și conducerii ANSVSA, reprezentanții federației solicită schimbarea președintelui instituției, Alexandru Bociu, și refuză să participe la întâlnirea organizată de acesta joi, la Brașov. Tonul documentului este unul extrem de dur. Reprezentanții ROMOVIS susțin că întâlnirile organizate de conducerea ANSVSA sunt doar … - Fost ambasador SUA, Adrian Zuckerman, critică dur proiectul de la Doiceşti şi deciziile Nuclearelectrica: „Risc de securitate naţională”
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA şi preşedinte Alianţa, organizaţie ce reuneşte foştii ambasadori americani din România şi lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie şi tehnologie – critică dur deciziile luate de Nuclearelectrica în materie de proiecte energetice. Într-o amplă opinie trimisă redacţiei Epoch Times, Zuckerman susţine că Nuclearelectrica a gestionat defectuos proiectele nucleare ale României, ceea ce poate reprezenta un risc de securitate naţională mai ales în complicatul context geopolitic actual. Mai exact, el transmite că, din motive „greu de înţeles”, Nuclearelectrica a tergiversat, începând cu 2021, proiectul reactoarelor de la Cernavodă deşi acesta ar fi asigurat aproximativ 42% …



