PoliticăȘtirile 60m.RO

Ciolacu acuzații la adresa lui Cîțu: O să fie dezastru în Romania din cauza luptei de partid din PNL

Ciolacu lansează acuzații la adresa lui Florin Cîțu: „O să fie dezastru în Romania din cauza luptei de partid din PNL. Unul o să împartă bani, că e la guvern, unul va împărți funcții, că e șef de partid.

Liderul PSD a criticat Guvernul Cîțu pentru că nu a atins obiectivul de 5 milioane de vaccinați până la 1 iunie.

Suntem pe ultimul loc la vaccinare în Europa. Au zis 10 milioane, după aia au zis 5 milioane, nu am zis eu. Și-a setat singur targetul, daca nu a fost în stare, să se ducă acasă. A ieșit Rafila și le-a spus că nu merg calculele, că nu vaccinam doar în orașe, ci și la sat. Nu mai merge cu discriminări”, a declarat Ciolacu la România TV.

Totodată, el a mai spus că așteaptă scuze de la președintele Iohannis pentru că a numit PSD „ciuma roșie”. În plus, Ciolacu l-a acuzat pe premierul Cîțu că aruncă vina pe primarii PSD pentru eșecul vaccinării în mediul rural.

Iohannis „știe la fel de bine ca și mine cine ce e „ciuma roșie”. Acum vine copy-paste ăsta, Cițu, și zice ca administrațiile PSD. Păi, vrei să scot hârtiile, să vezi cum mituiești primarii PNL? Toți parlamentarii, și de la AUR și de la alte partide, trebuie să se hotărască dacă vor să continuăm așa patru ani de zile, cu acest troc politic pe viitorul României”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.

Back to top button