Schimbări la vârful SRI. Iohannis a numit un nou adjunct al șefului Serviciului

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a generalului de brigadă Răducu Gheorghe-Stancu în funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, începând cu 1 august, informează Administrația Prezidențială.
Acesta ar urma să-l înlocuiască pe generalul Voinescu George-Viorel.
Cine este noul adjunct al directorului SRI (sursa – aici)
Gheorghe-Stancu Răducu, 47 de ani, a fost admis în anul 1992, pe locurile SRI, la cursurile de zi ale Academiei Tehnice Militare. La finalizarea anului III de studii i s-a acordat gradul de locotenent, iar la 25 mai 1998 a fost repartizat la Serviciul Român de Informaţii şi numit în funcţie la Direcţia Logistică.
Începând cu anul 2002 a fost promovat în funcţia de şef birou, iar la data de 15 mai 2006 în funcţia de şef sector.
La data de 01 iulie 2008 ofiţerul a fost numit în funcţia de locţiitor al şefului Direcţiei Înzestrare şi Patrimoniu.
La data de 20 octombrie 2009 a fost numit şef al Direcţiei Logistică (prevăzută cu gradul de general-locotenent).
Prin Decretul nr.1120 din 29 noiembrie 2017 i-a fost acordat gradul de general de brigadă, cu o stea.
Sursa: www.hotnews.ro
- Generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, cercetat penal într-un nou dosar alături de cinci cadre militare pentru instigare la abuz în serviciuDirecția Națională Anticorupție, Secția Militară a extins urmărirea penală împotriva generalului în rezervă Cătălin Ștefăniță Zisu, fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul MApN. Acesta este acuzat de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, într-un nou dosar în care mai sunt vizați cinci alți militari și personal civil. Cazul vizează concesionarea ilegală …
- SPP îl retrage pe Ionuț, bodyguardul viral al lui Nicușor Dan: popularitatea sa, considerată o vulnerabilitate de securitateIonuț, tânărul ofițer SPP care a captat atenția publicului în urma aparițiilor alături de președintele ales al României, Nicușor Dan, a fost retras din dispozitivul de protecție. Decizia a fost luată de conducerea SPP din cauza vizibilității crescute a agentului, percepută ca un risc pentru misiunile de protecție. Popularitatea sa explozivă pe rețelele sociale a …
- PSD și PNL, sprijin zero pentru familii! Rata mortalității infantile a crescut aproape de trei ori în România în 2024Conform celor mai recente date de la institutele naționale de statistică, rata mortalității infantile a crescut în 2024 în cel puțin opt țări ale UE, potrivit Rador Radio România, care citează Euronews. Cel mai prost stă România. Rata mortalității infantile se referă la numărul de decese ale copiilor sub un an la 1.000 de copii …
- PSD și PNL îl țin în cutiuță pe Nicușor Dan. Îl pot demite oricândPSD și PNL nu se tem de Nicușor Dan. L-au așezat în fruntea statului ca pe un exponat decorativ și știu că îl pot înlătura în orice moment. Au deja majoritatea parlamentară necesară pentru suspendare, iar dacă va fi nevoie, pot conta oricând pe voturile celor de la SOS, POT și AUR, care ar susține …
- PSD, umilit de PNL. Grindeanu cere rotativă, Bolojan refuză categoricÎn timp ce PSD, PNL și restul partidelor de sistem negociază formarea unui nou guvern de uniune, Sorin Grindeanu încearcă să salveze onoarea social-democraților și propune o rotativă a premierilor – adică, pe parcursul mandatului, și PSD să conducă Executivul. Dar PNL, partid aflat la sub 15% în sondaje, umilește public „marele” PSD și respinge …